Mesajul Mitropolitului Andrei la trecerea în veșnicie a Episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu

de | ian. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la trecerea în veșnicie a Preasfinţitului Părinte Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla: 


Îndurerată comunitate a credincioșilor greco-catolici din Eparhia de Cluj-Gherla

Preasfințitul Florentin, Episcopul dumneavoastră, s-a mutat la Domnul, lăsând multă durere în sufletele dumneavoastră și a tuturor celor ce l-au prețuit și l-au apreciat.

Mângâierea ne vine din faptul că pentru dânsul cuvântul Domnului Hristos avea putere de lege: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac” (Ioan 11,25-26).

Bunătatea lui, dispoziția înspre dialog, simțul pastoral, îi veneau tot de la El, pentru că Mântuitorul Hristos este Păstorul cel Mare, care la momentul potrivit l-a chemat la misiune.

Când în ajun de Crăciun, Preasfințitul Florentin ne-a colindat, nu bănuiam că aceea va fi ultima noastră întâlnire de pe pământ și acum o rememorăm cu multă nostalgie și sfințenie.

Dar revenind la crezul Episcopului Florentin Crihălmeanu, îl asociem cu cel al Patriarhului Athenagoras: „Moartea este o poartă. Cel înviat ne lasă să trecem prin ea de la moarte la viață. Noi suntem botezați în moartea Lui, ca să participăm la viața Lui”.

Pe pământ foarte multe fire ne leagă de ceilalți și atunci suntem tentați să ne rugăm ca și Lucian Blaga: „Doamne, oprește trecerea. Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, – și totuși, Te rog: oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”.

Ceasornicul nu poate fi oprit, el e în mâna lui Dumnezeu și El îl oprește când voiește. Ceasornicul Episcopului Florentin s-a oprit devreme, dar Dumnezeu știe mai bine decât noi când era momentul să-l oprească.

Noi regretăm plecarea lui, îi vom duce dorul și exprimându-ne compasiunea noastră față de toți cei ce-l plâng, Îl rugăm pe Dumnezeu să-i facă parte de odihnă.

Cu sfântă prețuire,

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului   

Ultimele articole

Eva și Maria

Eva și Maria

„Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață,  pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii” (Facere 3, 20).              Două femei stau ca două pietre de hotar, la început și la sfârșit de istorie: Eva și Maria. Din Eva ne tragem viața biologică, Sfânta...

Resfințirea bisericii din Rogojel, județul Cluj

Resfințirea bisericii din Rogojel, județul Cluj

Biserica parohiei Rogojel, de la poalele muntelui Vlădeasa, va fi resfințită duminică, 10 mai 2015, de Mitropolitul Andrei al Clujului. Slujba va fi oficiată de la ora 8:30 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de un sobor de preoți, și diaconi și va fi urmată...

Seminar internațional de medicină și teologie, la Bistrița

Seminar internațional de medicină și teologie, la Bistrița

Teologi, medici și specialiști din țară și străinătate se vor întâlni în perioada 11-12 mai 2015 la Bistrița, pentru a discuta despre valorile creştine ale educaţiei pentru sănătate. Dezbaterile vor avea loc în cadrul Seminarului internațional de medicină și teologie,...

Sfântul Efrem cel Nou, cinstit la Cluj

Sfântul Efrem cel Nou, cinstit la Cluj

Sfântul Efrem cel Nou, grabnic ajutător şi vindecător, pomenit în Biserica Ortodoxă pe 5 mai, a fost cinstit în mod deosebit la Cluj-Napoca. Zeci de credincioși clujeni au participat la sărbătoarea Sfântului de la Mănăstirea Florești, unde s-au putut închina și unei...