Mesajul Părintelui Mitropolit Andrei la aniversarea centenarului Institutul de Istorie Națională din Cluj

de | feb. 3, 2020

Institutul de istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca aniversează pe 2 februarie 100 de ani de existență. Cu acest prilej Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, prezent la manifestările prilejuite de aniversarea centenarului insituției a transmis un mesaj:

Un așezământ de prestigiu în Cluj-Napoca

Institutul de Istorie Națională din Cluj s-a înființat acum o sută de ani. Nu-i amintesc pe toți oamenii deosebiți care i-au dat vigoare, dar pe doi dintre ei trebuie totuși să-i pomenesc – Alexandru Lapedatu și Părintele Ioan Lupaș, fost protopop de Săliște.

Pe parcursul timpului, mulți bărbați puternici au contribuit la activitatea lui și nu putem uita nici Casa Regală, care l-a sprijinit atât financiar, cât și logistic.

Dacă din punct de vedere administrativ și organizatoric a suferit mai multe metamorfoze, din 1990 se reîntoarce la Academia Română și, fuzionând cu Institutul de cercetări socio-umane, se va numi Institutul de Istorie „George Barițiu”.

Din punct de vedere științific, va fi coordonat succesiv de către trei directori de prestigiu: Camil Mureșanu, Nicolae Edroiu și actualul director Ioan Bolovan, care este și prorectorul Universității „Babeș-Bolyai”.

Faptul că acum, la 100 de ani de la întemeierea lui, îi organizăm o comemorare, este în consens cu ceea ce ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

Într-o lume pragmatică se poate pune problema dacă istoria mai are vreun rol. Răspunsul este evident pozitiv. Istoria este pentru contemporani un mare dascăl. Pe bună dreptate, Domnul Președinte al Academiei Române Ioan Aurel Pop în volumul „Istoria Transilvaniei” afirma că „trecutul este viață trăită și realitate vie, el devenind trecut doar în mintea noastră, printr-o convenție”[1].

Văzând cercetările vrednice de râvnit ale oamenilor de cultură din trecut ne străduim ca și noi să fim tot mai preocupați de lucruri frumoase și înălțătoare.

Iar Domnului Director al Institutului de Istorie „George Barițiu”, Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, și tuturor colaboratorilor săi le dorim binecuvântare de la Dumnezeu și spor în activitate.

 

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Ioan-Aurel Pop – Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 2013, Eikon, Cluj-Napoca, p. 8.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...