Mesajul Părintelui Patriarh Daniel adresat copiilor şi tinerilor care susțin examene şcolare

de | iun. 19, 2019

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare şi încurajare tuturor elevilor care susțin examene în această perioadă, după cum informează Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. 

Evaluarea Naţională 2019 pentru absolvenţii claselor a VIII-a are loc între 18 – 20 iunie, iar sesiunea de Bacalaureat din acest an se desfăşoară în perioada 3 iunie – 4 iulie 2019.


Iubiţi copii şi tineri,

Biserica şi Şcoala vă sunt mereu alături pe drumul pregătirii voastre intelectuale şi spirituale, o cale a frumoasei formări pentru viaţă, spre a deveni o lumină în societate şi o bucurie pentru ţară.

Examenele trebuie înţelese ca prilejuri de confirmare a eforturilor făcute de voi cu speranţa împlinirii proiectelor personale, dar și a evaluării gradului de îmbogăţire culturală la care ați ajuns în urma acestor eforturi.

Examenele vă vor aduce o confirmare a muncii voastre din ultimii ani școlari şi vor fi prilej de bucurie pe care o veți împărtăși împreună cu dascălii și părinții voștri.

Iubirea lui Hristos Cel înviat să vă aducă în suflet pace, bucurie şi mult ajutor!

Îi îndemnăm pe toţi preoţii ca, mai ales în perioada solicitantă a examenelor, să vă fie alături prin rugăciune, încurajare şi orice alt sprijin folositor.

Cu părintească dragoste şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia Bănișor

Liturghie Arhierească la Parohia Bănișor

În duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bănișor, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej de nespusă bucurie pentru locuitorii acestei comune, care s-au adunat la Sfânta Biserică într-un...

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Biserica Spitalului de Oncologie din Bistrița va fi târnosită sâmbătă, 30 iulie 2016, de Mitropolitul Andrei al Clujului. Locașul de cult, finalizat de curând, a fost construit în curtea unității medicale de pe strada Alba Iulia și este ocrotită de „Sfântul Ierarh...