Mesajul Preasfințitului Claudiu, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla la mutarea la Cer a Preasfințitului Vasile

de | oct. 10, 2021 | Actualitatea religioasă, Evocări

Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30. Episcopul Claudiu, al Eparhiei de Cluj-Gherla, i-a scris următorul mesaj Arhiepiscopului Andrei:

Înaltpreasfinției Sale Andrei,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului,
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Aflând vestea plecării din viața pământească a Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, suntem cuprinși de întristare și de sentimentul că fără vrednicul ierarh întreaga societate este mai săracă.

Ierarh blând și smerit cu inima, apropiat de cei aflați în suferință și exemplu de demnitate în purtarea Crucii, om al păcii și al dialogului, rămâne viu în amintirea noastră și continuă să inspire tuturor sensul slujirii devotate și generoase, al fidelității și al iubirii care depășește orice frontieră confesională, etnică sau socială.

În aceste clipe de încercare, dar însuflețite de speranța creștină în înviere, ne exprimăm apropierea sufletească și vă rugăm, Înaltpreasfinția Voastră, să primiți împreună cu membrii Sinodului Mitropolitan, cu clerul, monahii și credincioșii, cele mai alese gânduri de condoleanțe.

Ne rugăm pentru odihna sa veșnică, încredințându-l Maicii Sfinte și milostivirii Marelui Arhiereu, Mântuitorul nostru Isus Hristos.

În veci pomenirea Lui!

† Claudiu Lucian Pop,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Ultimele articole

Boala și cauzele ei

Boala și cauzele ei

„Viața este, în esență, o sfidare provizoriu a morții. Fiecare dintre celulele noastre nu se menține decât cu prețul unei lupte permanente împotriva forțelor care tind să o distrugă. Încă din tinerețe, țesuturile noastre conțin largi zone de degradare și uzură. Încă...

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 25 septembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit în Parohia Florești

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit în Parohia Florești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a X-a după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 21 august 2022, în Parohia Florești din...