MESAJUL Corpului profesoral al FTO | Pentru mulți dintre noi era suficient să îl vedem, pentru că era o icoană vie, pictată direct de Creator

de | oct. 9, 2021

Într-o zi de Vineri….

Într-o zi de vineri, aproape de ceasul al 6-lea, sub soarele tomnatic al unei lumi anxioase (care și-a uitat reperele) și nu a mai fost găsită vrednică de el, a fost chemat „acasă” de Tatăl ceresc blândul și smeritul vlădică Vasile Someșanul. A fost un fiu al Luminii, o prezență duhovnicească hieratică, care prin caracterul ei neîntrerupt a dovedit tuturor celor ce au ochi să vadă că „Veșnicia este!” și că Dumnezeu ne așteaptă pe fiecare.

Biografia sa, pe cât de discretă, pe atât de densă, oamenii, valorile și evenimetele multiple pe care Pronia le-a întrețesut în viața sa, povara durerilor și deznădejdilor multora dintre noi, sinuozitățile și greutățile de multe feluri au făcut ca trupul său să treacă din lumea aceasta extrem de mult încercat de boli și suferințe. Dar în aceeași măsură, omul cel dinlăuntru, vasul cel tainic al inimii sale, plin de celeste comori, s-a înnoit din zi în zi, apropiindu-se de starea bărbatului desăvârșit.

Pentru mulți dintre noi era suficient să îl vedem, pentru că era o icoană vie, pictată direct de Creator. A fost un model de cumințenie și ascultare, de râvnă neobosită și dăruire de sine în împlinirea celei mai mari misiuni pe care un om o poate avea: a urma lui Hristos întreaga viață, cu toată puterea și nădejdea, oricâte împotriviri ar fi.

S-a spus despre minunatul episcop Vasile că „ținea cu rugăciunea sa” o jumătate din locuitorii Clujului. Însoțim și noi, acum, cu rugăciunile noastre sufletul său curat și frumos care se înalță la Domnul, și îl rugăm pe bunul nostru păstor să își aducă aminte de noi, înaintea Slavei Atotputernicului.

Corpul profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

Biserica Ortodoxă unde funcționează Parohiile Huedin I și III, păstorite de preoții Morcan Ioan și Lupuțan Dan, și-a sărbătorit marți 6 decembrie 2016 ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sărbătoarea hramului a început duminică 4 decembrie când la Sfanta...

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun realizat de copiii Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a avut și în acest an caracter caritabil. Credincioșii parohiei au putut admira astăzi, 11 decembrie 2016, creațiile micilor creștini, iar cei care le-au achiziționat au...