,,Micul patriot cu inimă mare”, din parohia ortodoxă clujeană Cara

de | dec. 2, 2015

Marţi, 1 Decembrie, credincioșii parohiei Cara au participat la programul ,,Micul patriot cu inimă mare” dedicat zilei naţionale. La ora 10 a fost săvârșită o slujbă de Te-Deum, la care au slujit preoții din comuna Cojocna. Părintele Rednic Georgel din Cojocna a vorbit cu acest prilej credincioşilor din Cara despre patriotism și despre perspectiva corectă asupra acestuia. Clipele de rugăciune şi de meditaţie duhovnicească au fost completate de momentul artistic susținut de elevii școlii din localitate, ce a cuprins poezii, prezentări şi cântece patriotice. A urmat depunerea de coroane la monumentul eroilor şi cuvântul oficialităţilor.

Evenimentul din Cara s-a încheiat cu acordarea de diplome de participare celor mici. Părintele paroh, Florin Colcer a adus mulțumiri preoților şi credincioşilor pentru implicarea în această activitate.
Cei prezenţi s-au îndreptat spre localitatea Cojocna, unde a fost organizat un eveniment similar la biserica parohială şi la monumentul eroilor, ne-a transmis corespondentul Radio Renașterea în protopopiatul Cluj I, părintele Mihai Pop.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...