,,Micul patriot cu inimă mare”, din parohia ortodoxă clujeană Cara

de | dec. 2, 2015 | Activități parohiale

Marţi, 1 Decembrie, credincioșii parohiei Cara au participat la programul ,,Micul patriot cu inimă mare” dedicat zilei naţionale. La ora 10 a fost săvârșită o slujbă de Te-Deum, la care au slujit preoții din comuna Cojocna. Părintele Rednic Georgel din Cojocna a vorbit cu acest prilej credincioşilor din Cara despre patriotism și despre perspectiva corectă asupra acestuia. Clipele de rugăciune şi de meditaţie duhovnicească au fost completate de momentul artistic susținut de elevii școlii din localitate, ce a cuprins poezii, prezentări şi cântece patriotice. A urmat depunerea de coroane la monumentul eroilor şi cuvântul oficialităţilor.

Evenimentul din Cara s-a încheiat cu acordarea de diplome de participare celor mici. Părintele paroh, Florin Colcer a adus mulțumiri preoților şi credincioşilor pentru implicarea în această activitate.
Cei prezenţi s-au îndreptat spre localitatea Cojocna, unde a fost organizat un eveniment similar la biserica parohială şi la monumentul eroilor, ne-a transmis corespondentul Radio Renașterea în protopopiatul Cluj I, părintele Mihai Pop.

 

Ultimele articole

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Duminică, 24 noiembrie 2019, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, protopopiatul Gherla, a fost comemorat parintele Gavril Relea, cel care a păstorit această comunitate vreme de șapte ani, în perioada  1 septembrie 1970 - 30 iunie 1977. Evenimentul a constat...

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Un grup de 60 de credincioşi din Parohia Ortodoxă Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul parohul Alexandru Gherghel, au participat sâmbătă, 23 noiembrie, la un  pelerinaj la mănăstirile din judeţul Maramureş. Pelerinii au vizitat mănăstirea de la...

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie, a fost un prilej de mare sărbătoare pentru  creștinii ortodocși din filia Moara de pădure-Muntele Săcelului, din comuna Băișoara, județul Cluj. Ca urmare a unui proiect de...