Evanghelia zilei: In 12, 36 – 47
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: până când aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fiii Luminii. Acestea le-a zis Iisus şi, ducându-se, s-a ascuns de dânşii. Dar, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi: braţul Domnului cui s-a descoperit? De aceea nu puteau să creadă, pentru că iarăşi Isaia a zis: au orbit ochii lor şi s-a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi nici să înţeleagă cu inima, ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec. A zis Isaia acestea, fiindcă a văzut slava Lui şi a grăit despre El. Însă şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar de teama fariseilor nu mărturiseau, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă, pentru că ei au iubit slava omenească mai mult, decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu crede, nu-l judec Eu, căci n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.
„Voi sunteţi lumina lumii”
Nota dominantă a Evangheliei a patra este dimensiunea ei teologică, fapt pentru care autorul ei este numit şi „Teologul”, adică „Cuvântătorul de Dumnezeu”. Mesajul ei suprem este acela de a înfăţişa taina întrupării Fiului lui Dumnezeu din iubire faţă de om, care venind în lume S-a făcut Lumina ce luminează în întuneric.
Vorbind despre misiunea ce o avea de îndeplinit, Mântuitorul spune: „Eu sunt lumina lumii”.[1] În aceeaşi accepţie, în Predica de pe Munte, adresându-se ucenicilor Săi, Domnul Hristos le arată rostul pe care-l au în lumea aceasta, anume de a o lumina. Dacă Hristos este Lumina lumii, creştinul are datoria de a fi şi el lumină a lumii:
„Voi sunteţi lumina lumii – spune Mântuitorul – nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.” (Mt 5, 14 – 15).
Deci, pe de o parte, Mântuitorul zice: „Eu sunt lumina lumii”, iar pe de altă parte, vorbind cu ucenicii Săi, spune: „Voi sunteţi lumina lumii”. Nu este o contrazicere între cele două afirmaţii. Iisus Hristos este lumina prin excelenţă, lumina necreată, dumnezeiască şi veşnică. Această lumină, venind în lume, îl luminează pe tot omul care, împărtăşindu-se cu Hristos, devine purtător de lumină.
Unul singur este Lumina în Sine şi Lumina ca izvor pentru creaturi: Iisus Hristos. Citim în prologul Evangheliei a patra că:
„Dumnezeu-Cuvântul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” (In 1, 4 – 5).
Această succesiune: Dumnezeu-Cuvântul – creaţie – viaţă – lumină – om – întuneric arată o stare de fapt care a definit lumea la venirea Mântuitorului. Sfântul Evanghelist Ioan spune cu alte cuvinte că Fiul lui Dumnezeu a pătruns în imperiul răului şi a rămas biruitor.
Întunericul este înţeles şi trebuie înţeles în sens moral. Întunericul este identificat cu păcatul. Arhimandritul Iustin Popovici, în comentariul său la Epistolele Sfântului Ioan Teologul, spune că:
„Până la Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul era ca şi cum nu exista viaţă pe pământ. Căci ce viaţă este aceea când există moarte, când sfârşeşte în moarte? Nu este decât o moarte mereu amânată. Doar viaţa care nu moare, viaţa care nu se sfârşeşte în moarte e îndreptăţită să se cheme viaţă, viaţă care întrece moartea, viaţă care prin înviere se face POD către veşnicie. Prin urmare «viaţă» este sinonim cu «viaţă veşnică», iar a trăi în comuniune cu Domnul Hristos, înseamnă a pătrunde în viaţa veşnică.”.[2]
Dacă Hristos nu este întru noi, nici noi nu suntem întru El, ci suntem în noi înşine sau în cel rău, în diavol, care este duşmanul mântuirii noastre. Spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în întâia sa epistolă sobornicească că:
„Oricine zice: L-am cunoscut pe El, dar nu-I păzeşte poruncile, acela mincinos este şi adevărul nu este întru el. Dar cel ce-I păzeşte cuvântul, acela este întru iubirea Lui, căci după aceasta cunoaştem că suntem întru El. Aşadar, cel ce zice că rămâne întru El, dator este ca şi el să umble aşa cum Acela a umblat.” (1 In 2, 4 – 6).
Creştinii trebuie să devină modele de comportament. Dacă Hristos este Lumina lumii şi creştinul trebuie să dovedească, prin comportament, că este lumina lumii.
La venirea Mântuitorului în lume, lumea prin iubirea ei faţă de păcat s-a identificat atât de mult cu răul, încât „rău” şi „lume” au ajuns sinonime. În acest sens spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan:
„Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru El.” (1 In 2, 15).
Creştinii sunt în lume, dar nu sunt din „lume”, ei trăiesc „în lume”, dar nu trăiesc „după lume”;[3] adică trăiesc în acest imperiu al întunericului şi al păcatului, dar nu se identifică cu el, pentru că prin Botez ei au devenit lumină, fiind preschimbaţi de Lumina lui Hristos care luminează tuturor.
Este o binecuvânate să putem spune că poporul român s-a născut creştin. Acest lucru se vede şi din moştenirea lingvistică pe care o avem, pentru că foarte multe cuvinte provin din limba greacă şi din limba latină şi au conotaţii strict religioase. Cuvântul „lume”, de pildă, are o geneză aparte. În limba română acest cuvânt provine din latinescul „lumen, luminis”, care înseamnă „lumină”, pentru că orice spaţiu care-i defineşte pe creştini este o lume care luminează prin faptele ei, după cuvântul Mântuitorului Hristos:
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Mt 5, 16).
Dacă Hristos prin venirea Sa a făcut lumină în întuneric, datori suntem şi noi, fiecare acolo unde trăieşte, să transforme lumea, să trăiască asemenea unei făclii care luminează în întuneric şi întunericul nu poate s-o cuprindă, dimpotrivă, acest întuneric este obligat să primească lumină din lumina ei.
[1] In 8, 12.
[2] Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, p. 10.
[3] Mitr. Nicolae Mladin, Asceza şi mistica paulină, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 125.
