„Vrednic e lucrătorul de plata sa” (Miercuri, Săptămâna a XV-a după Rusalii)

de | sept. 29, 2021

Evanghelia zilei: Mc 6, 7 – 13

În vremea aceea a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi a început să-i trimită, doi câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necu­rate. Apoi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale, decât numai toiag; nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le-a spus: în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până când va fi să plecaţi de acolo. Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi, nici nu vor asculta cuvântul vostru, plecând de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii decât ora­şului aceluia. Deci, plecând, ei propovăduiau tuturor ca să se pocă­iască; scoteau mulţi diavoli şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau.

„Vrednic e lucrătorul de plata sa”

După ce a părăsit Nazaretul, Domnul Hristos a chemat la Sine pe cei doi­sprezece şi i-a trimis doi câte doi, în misiune de probă, să propo­vă­duiască cuvântul lui Dumnezeu. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, deoarece:

„Vrednic e lucrătorul de plata sa.” (Mt 10, 10; Lc 10, 7).

Prin urmare apostolatul celor doisprezece avea să se desfăşoare firesc, prin propovăduirea cuvântului care avea să-i mişte interior pe cei care-l ascultau, iar nu într-un cadru festiv, solemn, de impresionare, de fas­cinare, de supunere materială, cum s-ar fi întâmplat dacă apostolii ar fi propovăduit cu toiag, cu traistă, cu bani la cingătoare, îmbrăcaţi cu două haine – ceea ce reprezenta un lux la acea vreme.

Raţiunea pentru care Domnul Hristos a spus aceste cuvinte a fost simplă: cel care slujeşte lui Dumnezeu nu poate sluji lui Mamona.[1] Cazul lui Iuda este eloc­vent. Apostol fiind, a slujit banului, dar s-a înde­părtat de slujirea lui Dumnezeu.

În Împărăţia lui Dumnezeu bogăţia materială nu valorează nimic. Dumnezeu conferă valoare doar sufletului, care este mai preţios decât aurul şi argintul:

„Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Mt 16, 26).

Mărturia Domnului Hristos despre Ioan Botezătorul s-a referit toc­mai la această calitate a robului lui Dumnezeu de a fi liber de orice deter­minare ma­terială.[2] Atunci când a vorbit mulţimilor despre Ioan, Hristos a spus:

„Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt? Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă şi mai mult decât un proooc.” (Mt 11, 7 – 9; Lc 7, 24 – 26).

Aşadar, „cei care poartă haine moi sunt în casele regilor”. Nu în­seam­nă că aceştia nu se mântuiesc. Se mântuiesc, dar cu greu, după cu­vântul Domnului:

„Un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor.” (Mt 19, 23; Lc 18, 24).

Noi trebuie să ne îmbogăţim în cuvântul lui Dumnezeu sau, altfel spus, trebuie să preţuim cuvântul lui Dumnezeu. Aşa făceau părinţii la Sfântul Munte Athos – preţuiau cuvântul lui Dumnezeu. De pildă despre Părintele Atanasie de la Grigoriu, un părinte contemporan nouă, citim că, atunci când i-au deschis porto­felul după moartea sa, au găsit în el câteva bucăţi ciudate de hârtie, pe care scria: „100 de drahme”, „500 de drahme”, „1000 de drahme”. Pe partea cealaltă erau scrise cuvinte din Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Efrem, avva Isaac şi alţi Părinţi. Erau banc­note spirituale! Aceştia erau banii lui!.[3]

Cei care preţuiesc cuvântul lui Dumnezeu, îl preţuiesc şi pe cel care-l ros­teşte. Este valabil însă şi reversul: cei care nu-i primesc pe apos­toli, nu preţuiesc nici cuvântul lui Dumnezeu. De aici îndemnul Mântuitorului adresat apostolilor şi prin ei preoţilor şi credincioşilor care-L mărturisesc pe Hristos:

„În orice cetate sau sat, în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Mt 10, 11, 14; Mc 6, 10 – 11; Lc 9, 4 – 5).

Referindu-se la aceste versete Sfântul Teofilact al Bulgariei spunea:

„Domnul le porunceşte Apostolilor să petreacă într-o casă, ca să nu pară că sunt nestatornici din pricina lăcomiei pântecelui, mutându-se de la unul la altul. Iar în locul unde nu-i vor primi, le spune să scuture praful de sub picioare, arătând astfel acestora că nimic n-au luat de la ei, nici măcar praf, ci şi pe acesta l-au scuturat.”.[4]

Aşadar, „vrednic e lucrătorul de plata sa”. Istoria Bisericii ne învaţă însă că mai vrednici au fost aceia care s-au rugat şi au lucrat, după în­demnul „ora et labora”. Apostolul Pavel spune despre sine spre luare aminte:

„Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.” (Fapte 20, 33 – 35).

[1] „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt 6, 24). Ma­mona, adică demonul banului, al avariţiei, al egoismului, al po­se­siunilor materiale.

[2] Aşa cum spune preotul în rugăciunea din timpul cântării heruvicului: „Nimeni din cei legaţi cu pof­te şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie sau să slu­jească Ţie, Împărate al slavei…”.

[3] Arhim. Heruvim Karambelas, Părinţi duhovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos, vol 1, Atanasie de la Grigoriu, p. 78.

[4] Sfântul Teofilact, Arhiep. Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, pp. 82 – 83.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Vrednic e lucrătorul de plata sa” (Miercuri, Săptămâna a XV-a după Rusalii)
„Vrednic e lucrătorul de plata sa” (Miercuri, Săptămâna a XV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...