Oglinda duhovnicească (Miercuri, Săptămâna a XVIII-a după Rusalii)

de | oct. 20, 2021

Evanghelia zilei: Lc 4, 1 – 15

În vremea accea s-a întors Iisus de la Iordan plin de Duhul Sfânt şi a fost purtat de Duhul în pustie, patruzeci de zile fiind ispitit de diavolul. În zilele acelea n-a mâncat nimic; dar, sfârşindu-se zilele, Iisus a flămânzit. Atunci I-a zis diavolul: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Dar Iisus a răspuns, zicând către el: scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. După aceea, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împără­ţiile lumii, şi I-a zis: Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava lor, căci mie îmi este dată şi o dau cui voiesc. Deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El Unul să-L slujeşti. Atunci diavolul L-a dus în Ierusalim şi, aşezându-L pe aripa templului, I-a zis: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te pă­zească, şi Te vor ridica pe mâini, ca să nu-Ţi loveşti de piatră piciorul Tău. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: s-a spus în lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Şi, sfârşind toată ispita, diavolul s-a depărtat de Dânsul, până la o vreme. Iar Iisus, plin de puterea Duhului, s-a înapoiat în Galileea şi vestea despre El s-a răspândit în tot ţinutul acela. Şi El învăţa în sinagogile lor şi toţi îl lăudau.

Oglinda duhovnicească

Pe un drum pe care n-am umblat niciodată sau atunci când luăm contact cu noi realităţi, avem nevoie de un ghid care să ne îndrume.[1] Ghidul nostru spre Dumnezeu este Hristos. Tot ceea ce trebuie să facem noi este să-L ascultăm şi să nu ne depărtăm de El. Ascultarea este viaţă, iar nescultarea este moarte. Domnul Hristos s-a făcut „ascultător până la moarte”[2] pentru ca să surpe „stăpânirea morţii”.

Ascultarea noastră a fost pusă de multe ori la încercare. Întâi de toate în grădina raiului: după ce Adam a primit poruncă de la Dumnezeu să nu mănânce rod dintr-un pom, numit pomul cunoştinţei binelui şi rău­lui, diavolul îl încearcă, îl ispiteşte. Menţionăm că ispita nu este un pă­cat; ispita este o încercare, un examen pe care-l putem trece sau la care putem să cădem. Atunci când cedăm în faţa ispitei ne predăm legaţi celui ce ne-a ispitit. Din contră atunci când biruim ispita creştem du­hovniceşte.

Citim în pericopa evanghelică pe care o avem în atenţie că Domnul nostru Iisus Hristos după ce a fost botezat de Ioan în Iordan a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavol. Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca ne prezintă trei ispitiri: diavolul îi cere Domnului Hristos să prefacă pietrele în pâini, căci flămânzise după 40 de zile de post; apoi i-a fă­gă­duit împărăţiile lumii dacă se va închina lui şi i-a cerut să se arunce de pe aripa templului din Ierusalim, căci fiind Fiul lui Dumnezeu nu va păţi ni­mic. Ordinea celor trei ispitiri diferă la cei doi evanghelişti. Spre deo­sebire de Sfântul Evanghelist Luca,[3] la Sfântul Evanghelist Matei după ispita prefacerii pietrelor în pâini ne este relatată ispita aruncării de pe aripa templului, rămânând în final ispita bogăţiilor lumii acesteia.[4]

Mai important decât numărul ispitirilor este faptul că Domnul Hristos a fost ispitit. Sfântul Evanghelist Marcu nici nu menţionează nu­mărul ispitirilor, ca dovadă că nu prezenta pentru el o importanţă deose­bită. El spune doar că după ce Domnul Hristos a postit în pustie patru­zeci de zile a fost ispitit de satana.[5] Apoi chiar şi Sfântul Evanghelist Luca spune că:

„Diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.” (Lc 4, 13).

Domnul îl va întâlni însă de aici înainte în suferinţa celor pentru care a venit.[6]

Aşadar numărul şi ordinea ispitirilor nu este mai importantă decât faptul ispitirii în sine. Pericopa evanghelică începe prin cuvintele:

„Iisus, plin de Duhul Sfânt, a fost dus de Duhul în pustie.” (Lc 4, 1).

De ce în pustie? Pentru că, spune Domnul Hristos, atunci când du­hul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, prin pustiu, cău­tând odihnă şi nu găseşte. Se întoarce deci la casa, adică la omul din care a ieşit; şi, dacă o află golită, măturată şi împodobită, iarăşi se duce în pustie şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el,[7] pentru că nu renunţă uşor la războiul nevăzut pe care-l dă cu fiecare om în parte.

Aşadar, pustia este locul unde sălăşluiesc duhurile necurate. Dom­nul Hristos înainte de a-şi începe activitatea Sa misionară a fost dus de Duhul Sfânt în pustie unde a stat timp de 4o de zile în post şi rugăciune, timp după care a avut loc confruntarea cu diavolul. La fel fac şi pustnicii şi sihaştrii în zilele noastre. Ei se retrag din lume şi petrec în însingurare ducând o luptă directă cu diavolul.

Dar ce face diavolul? Spunea părintele Cezar Sterpu, într-un studiu:

„Diavolul nu-l va căuta niciodată pe Dumnezeu. Şi cum ar putea s-o facă dacă el fuge totdeauna de Dumnezeu? Diavolul nu se caută decât pe sine. Nu are nevoie de oglindă pentru că prin el urlă ego-ul fiinţei. Oriunde mer­ge, oriunde priveşte nu vrea să dea decât peste sine. I se pare că nu există comuniune şi tot ce întâlneşte tran­sformă într-o oglindă.”.[8]

Aşadar, lucrarea diavolului este de a transforma totul într-o oglin­dă. Rostul unei oglinzi este de a reflecta realitatea şi, implicit, de a ajuta la îndreptarea unor eventuale imperfecţiuni. Diavolul însă nu are nevoie de oglindă tocmai datorită faptului că el nu doreşte să-şi îndrepte nimic din fiinţa sa. El doreşte ca toată existenţa să fie pentru el o oglindă: se apro­pie de politică şi, cu eforturi minime, o transformă dintr-o demo­craţie într-o dictatură; transformă pacea în război, dra­gostea în ură, ade­vărul în minciună şi binecuvântarea în blestem; i se par fireşti anarhia, violenţa şi terorismul. Tot ce atinge distruge: moda o face perversă; mu­zica o face înfricoşătoare, adică în loc să liniştească, tulbură spiritele; cu­vin­tele le îmbracă în noroiul expresiilor vulgare.

Dar nu cu toţi reuşeşte să facă acestea. El este puternic în măsura în care-i dăm noi putere. Cum adică? Dacă nu-l chemăm nici nu se simte binevenit, căci unde merge nechemat nu are siguranţă. Poate de aceea creştinii se feresc să-i ros­tească numele. În Vechiul Testament evreii nu pronunţau numele lui Dumnezeu, din respect şi din teamă. Nu-i spuneau pe numele adevărat, Iahve, ci i-l schimbau zicându-i Adonai, Elohim, sau în multe alte feluri, numai să nu i-l pronunţe pe cel adevărat. Noi, creştinii, printr-o tradiţie orală, ne ferim să pronunţăm numele dia­volu­lui. Ni se pare că numai pronunţându-i numele îl invocăm şi e în stare ca numai auzindu-şi-l pronunţat să ne facă rău, să se considere chemat;[9] şi vine, nu se lasă chemat de două ori. Deci, unde merge chemat, merge la sigur. Nu se lasă aşteptat; e prezent la primul apel. E prezent, dar nu e sigur de viitor. El crede şi simte în imediat, viitorul îi repugnă pentru că nu suportă devenirea.

Spre deosebire de diavol, omul are nevoie de oglindă. De ce? Pen­tru că omul tinde spre desăvârşire, iar oglinda îi poate descoperi unele imperfecţiuni pe care el va trebui să şi le corecteze. Acest lucru îl sub­liniază Sfântul Ioan Gură de Aur în „Omilii la Matei”, arătând că noi, creştinii, pe lângă oglinda aceasta materială în care ne privim zi de zi as­pec­tul exterior, mai avem o oglindă duhovnicească pe care trebuie de ase­menea să o folosim zilnic.

Spune Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Când te duci la frizerie ca să-ţi tunzi părul, iei oglinda şi te uiţi cu atenţie la pieptănătura părului, întrebi pe cei de faţă şi chiar pe frizer dacă ţi-e aranjat bine părul pe frunte; chiar când eşti bătrân nu te ruşinezi să-ţi piepteni şi să-ţi aranjezi părul ca unul tânăr; dar nu ne sinchisim deloc că sufletul nostru nu-i numai pocit, ci şi sălbăticit. Şi avem totuşi şi pentru suflet o oglindă duhovnicească, cu mult mai bună şi mai de folos decât cealaltă. Oglinda aceasta nu ne arată numai sluţenia sufletului, ci, dacă voim, ne arată şi cum să ne schimbăm sluţenia într-o frumuseţe fără sea­măn.

Care-i oglinda aceea?

Viaţa bărbaţilor virtuoşi, istoria vieţii lor fericite, citirea Sfintelor Scrip­turi, legile date de Dumnezeu. Dacă ai vrea să te uiţi numai o dată la chi­pu­rile sfinţilor acelora, vei vedea şi urâţenia sufletului tău; şi odată ce ţi-ai văzut-o nu mai ai nevoie de altceva ca să scapi de urâţenia lui. La asta ne şi foloseşte oglinda: ne ajută să ne schimbăm cu uşurinţă înfăţi­şa­rea.”.[10]

Sfântul Ioan Gură de Aur nu aminteşte de rugăciune, care de ase­menea ar putea face parte din această oglindă duhovnicească. În ce mă­sură? În măsura în care observăm ce gânduri ne vin în minte în tim­pul rugăciunii şi apoi ce stări avem şi ce stări trăim în timpul rugăciunii.

Diavolul se străduieşte să împrăştie rugăciunea, cum ai face cu o mână de nisip; el încearcă să transforme cuvintele în nisip uscat, neîn­chegate, fără vlagă, adică fără înfocarea inimii. De asemenea rugăciunea poate să fie sau o casă con­struită pe nisip, sau o casă construită pe stân­că. Cei care construiesc pe nisip sunt aceia care se roagă fără duh de cre­dinţă, fără atenţie, cu răceală; această rugăciune se risipeşte prin ea în­săşi şi nu este de niciun folos celui ce se roagă. Cei care con­struiesc pe stâncă sunt aceia care, în tot timpul rugăciunii lor, ţin ochii fixaţi spre Dumnezeu şi se roagă, vorbindu-i faţă către faţă.[11]

Nu trebuie să lăsăm rugăciunea fără un motiv foarte serios. Vom observa că tocmai în momentul când ar trebui să ne rugăm, vrăjmaşul ne aduce alte ocupaţii şi ne sugerează că acestea sunt foarte importante şi nu suferă amânare; în realitate singurul lucru important este rugăciu­nea.[12]

Spunem în concluzie că orice creştin are de la Dumnezeu puterea de a se opune lucrării diavolului. Prin harul Botezului, am fost eliberaţi de sub tirania vrăjmaşului astfel încât, dacă nu ne supunem lui cu voia, el nu poate nicidecum să exercite vreo influenţă asupra noastră. Chiar dacă suntem ispitiţi mereu de lucra­rea celui rău, ne păstrăm totuşi, în virtutea harului primit la Botez, puterea de a opune acestei lucrări un refuz categoric în orice moment al vieţii noastre şi de a ne întoarce prin pocăinţă, prin spovedanie, la Dumnezeu. Este important să reţinem această învăţătură că diavolul este neputincios în faţa credinciosului întărit prin credinţa în Hristos şi prin harul lui Hristos. Credinţa în Hristos este pavăza cu care, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, vom putea stinge toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului”.[13]

[1] „În multe locuri ale Europei există grote cu stalactite şi stalagmite. De ele profită tu­rismul, dar cu condiţia să existe o bună iluminaţie, căci altminteri, pe întuneric, o grotă nu trezeşte admiraţie, ci frică. Lumina pune în valoare ciudatele forme subterane. Şi oa­menii îşi fac lumină unii altora; un fel de iluminare, pe care ar fi, poate, mai potrivit s-o numim explicaţie. Vizitând un muzeu, putem vedea multe lucruri şi să nu înţelegem nimic. Dar cu explicaţiile unui ghid expert, este ca şi cum ochii noştri s-ar deschide şi   ne-am da seama câte lucruri interesante există, ghidul a devenit o lampă care luminează ceea ce vedem.”. – cf. Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 52.

[2] Fil 2, 8.

[3] Lc 4, 1 – 13.

[4] Mt 4, 1 – 11.

[5] Mc 1, 13.

[6] Păr. Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, p. 193

[7] Mt 12, 43 – 45.

[8] Pr. Cezar Sterpu, „Etica” răului, în ALO, Cluj-Napoca, 1992, p. 13.

[9] Mitrop. Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, p. 224.

[10] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 59.

[11] Sfântul Ioan de Cronstadt, Viaţa mea în Hristos, p. 38.

[12] Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile ospăţului, p. 238.

[13] Efes 6, 16.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Oglinda duhovnicească (Miercuri, Săptămâna a XVIII-a după Rusalii)
Oglinda duhovnicească (Miercuri, Săptămâna a XVIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Nașterea lui Iisus Hristos (Pr. Stelian Tofană) P2

Nașterea lui Iisus Hristos (Pr. Stelian Tofană) P2

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 8)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 8)

Într-un sat se afla o familie foarte numeroasă. Trăiau laolaltă bunicii cu feciorii şi cu nepoţii, într-o bună înţelegere. Într-o zi, a trecut prin acel sat un mare învăţat care cerceta ţinuturile, pentru a aduna cele mai înţe­lepte învăţături păstrate din bătrâni....

Viața părintelui Arsenie Boca

Viața părintelui Arsenie Boca

La data de 28 noiembrie 1989, a trecut la cele veșnice vrednicul de pomenire părinte Arsenie Boca, care este înmormântat la Mănăstirea Prislop. Așadar, anul acesta se împlinesc 32 de ani de la mutarea sa la cereștile lăcașuri. „Învățați cele patru evanghelii pe...

Principiul trinitar al cultului Noului Legământ

Principiul trinitar al cultului Noului Legământ

În întâlnirea cu femeia samarineancă, Mântuitorul Hristos revelează principiul fundamental al cultului Noului Legământ, principiu care va deosebi radical cultul creștin de cultul iudaic și, bineînțeles, de cultele religiilor păgâne. Invocând natura spirituală a lui...