Potolirea furtunii pe mare (Miercuri, Săptămâna a XXI-a după Rusalii)

de | nov. 10, 2021

Evanghelia zilei: Lc 8, 22 – 25

În vremea aceea a intrat Iisus cu ucenicii Lui în corabie şi le-a zis: să trecem de partea cealaltă a lacului; şi au pornit. Dar, mergând ei cu co­rabia, Iisus a adormit. Atunci o furtună de vânt s-a lăsat pe lac, iar ei s-au umplut de apă şi erau în primejdie. Dar, venind la El, L-au deşteptat şi    I-au zis: Învăţătorule, învăţătorule, pierim! Atunci El, sculându-se, a cer­tat vântul şi valurile apei şi ele au contenit şi s-a făcut linişte. Iar uceni­cilor le-a zis: unde este credinţa voastră? Ei însă spăimântaţi şi uimiţi ziceau unii către alţii: oare, cine este Acesta că porunceşte şi vânturilor şi apei şi ascultă de El?

Potolirea furtunii pe mare

După ce a părăsit Nazaretul, Iisus s-a stabilit în Capernaum, pe ţăr­mul Lacul Ghenizaret sau al Mării Galileii. Aici i-a chemat pe cei dintâi ucenici – cele două perechi de fraţi: Andrei şi Petru, fiii lui Iona, Iocov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau pescari.[1] Tot aici s-au întâmplat cele mai multe minuni pe care Domnul Hristos le-a săvârşit în Galileea. Să amintim numai pescuirea minunată[2] sau potolirea furtunii pe mare.[3]

Ucenicii Domnului Hristos nu aveau alt mijloc de deplasare în jurul lacului Ghenizaret decât bărcile pe care odinioară le foloseau pentru pes­cuit. Domnul Hristos însuşi s-a folosit de acestea în repetate rânduri. De pildă înainte de pes­cu­irea minunată când Domnul Hristos şi-a făcut din barca lui Simon Petru un amvon de unde învăţa mulţimile[4] sau când a traversat lacul după ce a săturat miile de bărbaţi în afară de femei şi copii.[5] Pentru evanghelişti aceste traversări ale lacului nu sunt de mică importanţă. Ele au o simbolistică aparte. Când Domnul Hristos le spu­nea ucenicilor: „Să trecem de cealaltă parte a lacului”,[6] aceasta putea însemna: „Să ieşim din locul acesta, să părăsim oamenii aceştia”. Dar dacă Domnul Hristos a venit pentru toţi oamenii, de ce îi părăsea pe unii? De ce a părăsit Nazaretul sau de ce a părăsit mulţimea de oameni care-L căuta în pustie? A părăsit Nazaretul pentru că locuitorii lui voiau să-L vadă pe Iisus săvârşind minuni: „Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta” – spuneau aceştia.[7] Aşadar nu erau preocupaţi de cuvântul Domnului Hristos sau de persoana Sa, ci doreau să obţină ceva. Acelaşi lucru îl căutau şi mulţimile care-L urmau în pus­tiu. Acestora Domnul Hristos le-a spus:

„Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mân­carea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică.” (In 6, 26 – 27).

Dumnezeu nu a venit pe pământ să rezolve nişte interese mărunte; nu a venit să vindece nişte bolnavi, să învie nişte morţi sau să înmulţească pâinile. Acest lucru l-a făcut profetul Ilie în Vechiul Testament.[8] Fiul lui Dum­ne­zeu a venit în lume să ne scape de diavol, de păcat şi de moarte. Şi dacă au fost unii care au înţeles greşit misiunea Domnului Hristos, Mântui­torul a ieşit din mijlocul lor, zicând:

„Să trecem de cealaltă parte.” (Lc 8, 22).

Pe unde trecea Domnul Hristos aducea pacea. În lumea de atunci, ca şi în lumea de astăzi, prezenţa lui Hristos înseamnă pace şi linişte. În cărţile de slujbă lumea este comparată cu o mare învolburată. De pildă, la slujba înmormântării o cântare spune aşa:

„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin aler­gând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult­milostive.”.[9]

Hristos este Cel ce linişteşte marea vieţii acesteia. Aşa precum odini­oară a certat vântul şi s-a potolit furtuna pe Marea Galileii, la fel şi acum Hristos poto­leşte furtuna din sufletele noastre.

În relatarea sinopticilor este un „amănunt” care se impune atenţiei. Spre deose­bire de relatarea lucanică unde se spune simplu: „s-a făcut li­niş­te”,[10] Evan­gheliştii Matei şi Marcu arată şi ce fel de linişte s-a făcut. Matei spune să s-a făcut „linişte deplină”,[11] iar Marcu spune că s-a făcut „linişte mare”.[12] Aşadar când Hristos îşi face simţită lucrarea aduce cu Sine linişte deplină.

Furtuna izbucneşte atunci când în aer există o creştere bruscă de natură termică. Este o reacţie naturală de a reechilibra curenţii calzi şi reci.

În plan duhovnicesc, între mentalitatea lumii şi cea a lui Hristos exista şi există, în sens metaforic, mari diferenţe de temperatură, iar cel ce trece de pe un mal pe altul este izbit de o mare furtună. De obicei se naşte ca o tulburare in­terioară, o nelinişte. Prin urmare, pentru mulţi ur­ma­rea lui Hristos a însemnat şi în­seamnă o schimbare radicală, o „fur­tună” în planul vieţii sociale. Atunci când so­cotim că această furtună este peste puterile noastre, spunem asemenea apos­tolilor:

„Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” (Lc 8, 24).

Chipul lui Hristos care „doarme” în mijlocul furtunii este simbolul depri­mării noastre. Când în viaţa noastră forţele răului se îndârjesc împotriva noastră ni se pare că Dumnezeu este departe, este indiferent, este adormit. În psalmi găsim adesea invocaţia:

„Scoală-Te, Doamne!” (Ps 6, 6; 9, 19, 32; 16, 13; 34, 2, 22; 43, 25, 28; 58, 5).

Este vorba aici de un antropomorfism: Dumnezeu nu poate dormi; mai degrabă „adoarme” credinţa noastră în El![13] Lucrul ce trebuie făcut este să ne ru­găm, pentru ca să se trezească credinţa noastră, să ne rugăm să dobândim iarăşi credinţa noastră care este ca „o ancoră a sufletului, neclintită şi tare”,[14] o ancoră care ne aduce pace şi linişte.

În marea învolburată a vieţii de astăzi, preotul închipuindu-L pe Hristos, îi binecuvintează pe toţi în semnul sfintei cruci, zicând:

„Pace tuturor”.

Această pace este darul lui Dumnezeu dat oamenilor. Hristos după învierea Sa din morţi a intrat cu trupul pnevmatizat prin uşile încuiate, în locul unde uce­nicii Săi stăteau închişi de frica iudeilor şi le-a spus: „pace vouă!”. I-a întâmpinat cu această urare pentru că ucenicii aveau nevoie atunci de pace. Aveau nevoie de pace la fel cum femeile mirono­si­ţe aveau nevoie de bucurie, căci ele au plecat dis-de-dimineaţă la mor­mân­tul Domnului să-L ungă cu miresme, dar au plecat „tânguindu-se”. Şi dacă pe femei le-a întâmpinat cu salutul: „bucuraţi-vă!”,[15] pe apos­toli îi va întâmpina cu salutul: „pace vouă!”.[16]

Pacea aduce cu sine liniştea. Cel ce are pace are şi linişte, iar cel care are linişte este făcător de pace. Pacea sufletească sau altfel zis împă­carea noastră cu Dumnezeu este o condiţie obligatorie pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Nu ne putem apropia de Domnul Hristos, nu ne putem împărtăşi cu El dacă nu avem această pace sufletească.

Ca unul care participă la serviciul divin religios, credinciosul pri­meşte şi dăru­ieşte pacea, căci atunci când preotul îl binecuvântează, în semnul crucii, dându-i pace, el răspunde, zicând: „Şi duhului tău!”. Adică pa­cea care este de la Dumnezeu să nu rămână numai asupra noastră, ci să fie şi cu tine, sfinţite slujitorule. Prin urmare, preotul împarte pacea de la Dumnezeu, dar şi el, la rândul său, primeşte, ca un reflex, pacea de el dăruită. De regulă primim ceea ce oferim, iar dacă oferim pace, pri­mim pace.

[1] Mt 4, 18 – 22; Mc 1, 16 – 20; Lc 5, 1 – 11.

[2] Lc 5, 1 – 11.

[3] Lc 8, 22 – 24.

[4] Lc 5, 3.

[5] Mt 15, 32 – 39; Mc 8, 1 – 10.

[6] Lc 8, 22.

[7] Lc 4, 23.

[8] 3 Reg 17, 8 – 24.

[9] Irmos, Rânduiala înmormântării mirenilor, în Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 187.

[10] Lc 8, 24.

[11] Mt 8, 26.

[12] Mc 4, 39.

[13] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, pp. 51 – 52.

[14] Evr 6, 19.

[15] Mt 28, 9.

[16] Lc 24, 36; In 20, 19, 21.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Potolirea furtunii pe mare (Miercuri, Săptămâna a XXI-a după Rusalii)
Potolirea furtunii pe mare (Miercuri, Săptămâna a XXI-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...