Făcliile Duhului (Miercuri, Săptămâna a XXV-a după Rusalii)

de | dec. 8, 2021

Evanghelia zilei: Lc 12, 48 – 59

Zis-a Domnul: oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el; şi oricui i s-a încredinţat mult, se va cere de la el şi mai mult. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Dar am un botez cu care trebuie să Mă botez; şi câtă nerăbdare am până când se va îndeplini! Vi se pare oare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun vouă că nu, ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dez­bi­naţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Se va dezbina tatăl îm­potriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva ma­mei; soacra împotriva norei sale şi nora împotriva soacrei. A vorbit apoi mulţimilor, zicând: când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, numaidecât ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când vedeţi că suflă vântul de la miazăzi, atunci ziceţi că va fi zăpuşeală; şi aşa este. Făţarnicilor, faţa cerului şi a pământului ştiţi să o tâlcuiţi, dar vremea aceasta cum de n-o înţelegeţi? De ce dar de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Iar când mergi cu pârâşul tău la dregător, pe cale nevoieşte-te să te scapi de el ca nu cumva să te ducă la judecător, şi judecătorul să te dea temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Spun ţie că nu vei ieşi de acolo până când nu vei plăti cel din urmă ban.

Făcliile Duhului

După cuvântul Domnului Hristos: „Foc am venit să arunc pe pă­mânt”,[1] Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt este scopul Întru­pării. Ştim din cartea Faptele Apostolilor că în ziua Cincizecimii, atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi   s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.[2]

Spre deosebire de Fiul, Sfântul Duh în venirea Sa personală nu-şi arată deloc persoana. El nu vine chiar în numele Său, ci în numele Fiului, pentru a-L mărturisi pe Fiul – aşa cum Fiul a venit în numele Tatălui pentru a-L face cunoscut pe Tatăl:

„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.” (In 15, 26 – 27).

Duhul Sfânt a trebuit să se coboare asupra Apostolilor pentru ca ei să-L măr­turisească pe Hristos. Apostolii au trebuit să crească spiritual, au trebuit să aibă ultima dovadă, Învierea, pentru ca să crească şi cre­dinţa lor. Abia atunci S-a po­gorât asupra lor Duhul spre a le da putere de­finitivă în credinţa lor, în entu­zias­mul lor de a predica Evanghelia.[3] Au ieşit atunci din locul unde stăteau ascunşi de frica iudeilor şi şi-L propovăduiau pe Hristos cel Înviat. S-au botezat atunci ca la trei mii de suflete şi astfel a luat fiinţă, la Ierusalim, prima Biserică creştină.

De notat că nu toţi cei ce au auzit s-au botezat, ci numai o parte. Nu toţi au crezut; din cinci care locuiau într-o casă au crezut doi sau trei. S-a împlinit atunci cuvântul Mântuitorului spus Apostolilor:

„Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dez­bi­nare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împo­triva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei.” (Mt 10, 34 – 35; Lc 12, 51 – 53).

A început atunci persecuţia împotriva creştinilor. Istoria Bisericii universale ne arată că primele persecuţii împotriva creştinilor au pornit din îndemnul şi prin concursul iudeilor. Şi această stare de fapt a ţinut trei secole, până când Dumnezeu a intervenit în istorie şi a oprit perse­cu­ţia în timpul împăratului Constantin cel Mare.[4]

Mai aproape de timpul nostru unii sfinţi au suferit ocara părin­ţilor[5] sau chiar moarte.[6] Aceşti sfinţi sunt făcliile Duhului, aprinse continuu, de lumină dătătoare tuturor celor ce rătăcesc prin întunericul vieţii şi al patimilor. Ei sunt trecuţi în calendare şi sunt cinstiţi în ziua în care au trecut din lumea aceasta în Împărăţia lui Dumnezeu. Înaintea icoanei lor Biserica a rânduit să ardă o lumâ­nare sau o candelă. De ce? Pentru că lumânările aprinse amintesc pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste apostoli,[7] precum şi de sfinţii care sunt făclii ce ard şi luminează.[8]

[1] Lc 12, 49.

[2] Fapte 2, 1 – 4.

[3] M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, p. 88.

[4] Persecuţiile împotriva creştinilor începute sub Nero (54-68) au luat sfârşit odată cu Constantin cel Mare (312-337), prin edictul de la Milan (313), prin care se acorda libertate creştinismului. – cf. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universală, vol. 1 (1 – 1054), pp. 100 – 138.

[5] Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei moaşte se află în Biserica mitropolitană din Iaşi, a fost certată de părinţii ei pentru că îşi împărţea hainele săracilor. – cf. Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi, în Vieţile sfinţilor pe luna octombrie, ziua a paisprezecea, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, pp. 193 – 194.

[6] Sfânta Muceniţă Filoteia de la Curtea de Argeş a murit fiind lovită de barda tatălui său. – cf. Viaţa Sfintei Muceniţe Filoteia de la Curtea-de-Argeş, Vieţile sfinţilor pe luna decembrie, ziua a şaptea, Ed. Episcopiei Romanului, 1993, pp. 163 – 164.

[7] Fapte 2, 3 – 4.

[8] In 5, 35.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Făcliile Duhului (Miercuri, Săptămâna a XXV-a după Rusalii)
Făcliile Duhului (Miercuri, Săptămâna a XXV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...