Evanghelia zilei: Mc 14, 43 – 72; 15, 1
În vremea aceea, când vorbea Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el popor mult, cu săbii şi cu suliţe, de la căpeteniile preoţilor, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: pe care îl voi săruta, Acela este; prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. Şi, venind în clipa aceea, s-a apropiat de Dânsul şi I-a zis: Învăţătorule, Învăţătorule, şi L-a sărutat. Iar ceilalţi au pus mâinile pe Dânsul şi L-au prins. Iar unul dintre cei ce stăteau lângă Dânsul, scoţând sabia, a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu suliţe, ca să Mă prindeţi? În toate zilele am fost la voi în templu învăţând, şi nu M-aţi prins; dar toate acestea se fac ca să se împlinească Scripturile. Şi, lăsându-L, au fugit toţi ucenicii. Iar un tânăr mergea după El, îmbrăcat cu o pânză de in pe trupul gol, şi l-au prins. Dar el, lăsând pânza de in, a fugit gol de la ei. Şi L-au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toate căpeteniile preoţilor cu bătrânii şi cărturarii. Iar Petru de departe a mers în urma Lui, până înăuntru, în curtea arhiereului, şi şedea împreună cu slujitorii şi se încălzea la foc. Iar căpeteniile preoţilor şi tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie, ca să-L omoare, dar nu găseau; pentru că mulţi mărturiseau minciuni împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. Atunci s-au ridicat unii care au mărturisit strâmb împotriva Lui, zicând: noi L-am auzit zicând aşa: Eu voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi zidi altul, nefăcut de mână. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. Atunci, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Atunci Iisus i-a răspuns: Eu sunt; şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Iar arhiereul, rupându-şi hainele sale, a zis: ce ne mai trebuie alte mărturii? Aţi auzit blasfemia; ce vi se pare? Iar ei toţi L-au osândit că este vinovat de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnul şi să-I zică: prooroceşte! Iar slujitorii îl băteau cu palmele peste obraz. Pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi, văzându-l pe Petru care se încălzea, s-a uitat bine la el şi a zis: şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: nu ştiu şi nici nu înţeleg ce vrei să zici tu. Apoi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Dar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor care stăteau acolo că şi acesta este dintre ei. Iar el iarăşi a tăgăduit. Însă peste puţin timp cei care stăteau acolo au zis iarăşi lui Petru: cu adevărat că eşti dintre ei, căci eşti galileian şi vorbirea ta este la fel. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: nu ştiu pe Omul acesta despre care-mi vorbiţi. Şi îndată a cântat a doua oară cocoşul. Şi şi-a adus aminte Petru de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: că, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi a început să plângă. Şi dis-de-dimineaţă, căpeteniile preoţilor au ţinut sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu toată adunarea şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au dat lui Pilat.
„Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”
Potrivit tradiţiei casa în care a avut loc Cina cea de Taină şi Pogorârea Sfântului Duh a fost casa Mariei din Ierusalim. Această Marie avea un fiu, care după Cină, când Domnul Hristos a ieşit împreună cu ucenicii Săi la Muntele Măslinilor, la un loc numit Ghetsimani, i-a urmat îndeaproape pe oaspeţii săi. Şi, citim la Sfântul Evanghelist Marcu că în momentul în care Domnul Hristos a fost prins, toţi ucenicii săi au fugit, dar „un tânăr mergea după El”.[1] Cu siguranţă tânărul L-a urmat pe Domnul Hristos din curiozitate, căci a fugit şi el atunci când a fost prins.
„Un tânăr – spune Sfântul Evanghelist Marcu – mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.” (Mc 14, 51).
Această mărturie o găsim numai la Sfântul Evanghelist Marcu, pentru că chiar el a fost tânărul în cauză. El l-a urmat pe Mântuitorul, în grădina Ghetsimani, atunci când Apostolii au fugit şi tot el a fugit atunci când a fost prins. S-a împlinit atunci un cuvânt pe care Mântuitorul însuşi l-a spus Apostolilor la Cina cea de Taină:
„Toţi vă veţi sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile.»” (Mt 26, 31; Mc 14, 27).
Este important să spunem că Apostolii şi ceilalţi ucenici ai Domnului nu au rămas în retragere. În Ghetsimani au fugit de frică să nu fie şi ei prinşi, însă, după ce au prins puţin curaj, se vor întoarce. Aşa îl găsim pe Apostolul Petru intrând în curtea arhiereului şi stând împreună cu slugile, încălzindu-se la foc, ca să vadă ce se va întâmpla cu Domnul Său. La fel, Apostolul Ioan, ucenicul pe care-l iubea Iisus, după ce Domnul Hristos fusese răstignit între doi tâlhari, stătea împreună cu Fecioara Maria lângă crucea Lui.
Dintre apostolii Domnului Hristos, doi au greşit foarte mult: Iuda, care L-a vândut cu treizeci de arginţi şi Petru, care L-a tăgăduit de trei ori. Dintre aceştia doar Petru a fost iertat şi a primit înapoi, după Învierea Domnului, vrednicia de Apostol, ajungând iarăşi ucenic al lui Hristos. Celălalt, Iuda Iscarioteanul, a rămas neiertat, pentru că a deznădăjduit şi s-a spânzurat.
Despre lepădarea lui Petru citim în Evanghelia după Marcu următoarele:
„Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului, şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vorbirea ta se aseamănă. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă.” (Mc 14, 66 – 72).
Când şi-a cunoscut greşeala a ieşit afară din curtea aceea, adică s-a despărţit numaidecât de acea tovărăşie rea a slugilor. În Evanghelia după Matei ni se spune că Apostolul Petru, aducându-şi aminte de cuvântul Domnului: „Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine”,[2] s-a dus îndată la o parte şi, gândindu-se bine la ce a făcut, „a plâns cu amar”,[3] făcând din lacrimi un al doilea botez.[4]
O astfel de mărturisire cu lacrimi i-a folosit mult, pentru că mai târziu, după Înviere, când Hristos l-a întrebat de trei ori: „Simone, fiul lui Iona. Mă iubeşti?”,[5] Petru a îndreptat prin cele trei răspunsuri ale sale cele trei lepădări de mai înainte.
Vorbind despre acest Apostol spunem că Domnul Hristos i-a schimbat numele din Simon în Chefa, adică Petru, care în traducere înseamnă „piatră”. Acest lucru s-a întâmplat în Cezareea lui Filip după ce, la întrebarea Domnului Hristos: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”,[6] Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.[7] Pentru acest răspuns Domnul Hristos i-a zis:
„Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.” (Mt 16, 17 – 19).
Deci Simon, fiul lui Iona, a primit un nume nou care arată că ceva s-a schimbat în omul cel vechi. Nume nou primeşte orice om la botez. De plidă un convertit îşi va schimba numele la botez, ca să indice prin acest nume o altfel de viaţă. Aşa a fost şi Saul din Tars, prigonitorul creştinilor, care după Botez se va numi Pavel şi va deveni „Apostolul neamurilor”. Dar nu numele mântuieşte. Trebuie să spunem că atâta timp cât suntem creştini, adică ai lui Hristos şi nu facem faptele Lui, nu răspundem la numele care l-am primit la Botez. Iar dacă am făcut păcate, trebuie să ne mărturisim cu lacrimi, ca să ne auzim iarăşi pomenit numele nostru.
[1] Mc 14, 51.
[2] Mt 26, 34.
[3] Mt 26, 75.
[4] Pr. Magist. Gheorghe A. Nicolae, Ţeluri morale în predicilie despre pocăinţă ale Sfântului loan Gură de Aur, în Studii Teologice, 1 – 2 / 1966, p. 92.
[5] In 21, 15 – 17.
[6] Mt 16, 13.
[7] Mt 16, 16; Mc 8, 29; Lc 9, 20; In 6, 69.
