Mihail Manicatide – fondatorul școlii științifice românești de pediatrie

de Documentare, Biografii

Medic pediatru român, profesor la Facultățile de Medicină din Iași și București și fondatorul școlii științifice românești de pediatrie. Acesta a fost Mihail Manicatide.

S-a născut în 1867 în orașul Giurgiu într-o familie de români macedoneni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul „Sf. Sava“ din Bucureşti, după a urmat cursurile Facultăţii de Medicină „Carol Davila“ din Bucureşti, pe care le-a încheiat în 1893 cu teza de doctorat „Studiul anatomo-patologic al ficatului“ sub conducerea marelui savant Victor Babeș.

Înclinaţia sa pentru cercetare l-a apropiat de Victor Babeş, care a avut notorietatea celui mai mare bacteriolog şi anatomopatolog al timpului, devenind astfel preparator la catedra sa. Activitate didactică, ştiinţifică şi socioprofesională ar putea fi împărţită în două etape importante: etapa ieşeană 1899-1920 şi etapa bucureşteană 1920-1938.

La insistențele sale, lângă Spitalul ,, Sfântul Spiridon ” din Iași, au fost construite pavilioane destinate bolnavilor contagioși, adulți și copii, constituind nucleul a ceea ce a devenit mai târziu Spitalul ,, Izolarea” .  El a reuşit să imprime orientarea către latura socială a practicii pediatrice, fără de care nu se poate face o medicină de calitate, de aici şi numeroasele sale iniţiative sub aspectul protecţiei copilului.

În scurt timp a reușit să impună lumii ştiinţifice din ţara noastră specialitatea pediatrie ca ramură distinctă a ştiinţelor medicale, plecând de la particularităţile morfofiziologice ale copilului în dezvoltare și a demonstrat astfel cum că copilul nu este un adult în miniatură.

Latura ştiinţifică a activităţii sale a avut ca obiect de studiu în principal bolile infecto -contagioase, care dominau patologia copilului la acea vreme şi produceau o mortalitate infantilă devastatoare, între care cele mai frecvente erau difteria (a cărei mortalitate era de 50%) , febra tifoidă, paralizia infantilă (poliomielita), tetanosul, tuberculoza, malaria, infecţiile cu piocianic.

În 1919 Mihail Manicatide a făcut parte din comisia universitară care a selecționat corpul didactic al nou înființatei Universități din Cluj.

Totdeauna îl vom regăsi printre personalităţile cele mai prolifice ale ştiinţei medicale româneşti, deopotrivă în plan ştiinţific, didactic, profesional şi social. Mihail Manicatide a murit la 17 februarie 1954 la București.


Surse:

REVISTA ROMÂNĂ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LXIV, NR. 4, AN 2015

Nastase, G. (1968). „Professor Mihail Manicatide from our point of view”. Rev Med Chir Soc Med Nat Iasi72 (2): 459–64

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Mihail Manicatide - fondatorul școlii științifice românești de pediatrie
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare | Biografii
Sfântul Petru Movilă, apărătorul Ortodoxiei

Sfântul Petru Movilă, apărătorul Ortodoxiei

Sfântul Petru Movilă a fost un mare apărător al Ortodoxiei,  care  a încercat să creeze o punte între Ortodoxie și celelalte religii. Petru Movilă era de viță nobilă. S-a născut în familia domnitorului Simion Movilă. Tatăl său a domnit doi an în Țara Românească și un...

Spiru Haret, părintele sistemului de învățământ modern

Spiru Haret, părintele sistemului de învățământ modern

Spiru Haret a fost elevul premiant,  studentul emerit, care după ce a trecut prin  sistemul de învățământ, a revoluționat sistemul școlar românesc. Spiru Haret s-a născut la Iași pe data de 15 februarie 1851, într-o familie de armeni. Tatăl său era avocat și s-a...

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Generalul Ioan Dragalina a fost stimat și iubit de subordonații săi. Un om deosebit care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial. El s-a născut în Imperiul Austriac, în Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său (Alexandru Dragalina) provenea...

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Geograf, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române, creatorul și organizatorul învățământului geografic modern în România, cât și director al Revistei "Convorbiri literare", între anii 1907-1923. Acesta a fost SimionMehedinți. S-a născut la...

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” . S-a născut la 31 martie 1933,...

Instalarea episcopului Nicolae Ivan. Restituiri la centenar VI.

Instalarea episcopului Nicolae Ivan. Restituiri la centenar VI.

Instalarea canonică oficială a episcopului Nicolae Ivan a avut loc în ziua sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, luni, 6/19 decembrie 1921, în biserica Sfânta Treime din Cluj, la acel moment singurul lăcaș de cult ortodox (1795-1796) din urbe. Ceremonia a fost...