Mihail Manicatide – fondatorul școlii științifice românești de pediatrie

de Documentare, Biografii

Medic pediatru român, profesor la Facultățile de Medicină din Iași și București și fondatorul școlii științifice românești de pediatrie. Acesta a fost Mihail Manicatide.

S-a născut în 1867 în orașul Giurgiu într-o familie de români macedoneni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul „Sf. Sava“ din Bucureşti, după a urmat cursurile Facultăţii de Medicină „Carol Davila“ din Bucureşti, pe care le-a încheiat în 1893 cu teza de doctorat „Studiul anatomo-patologic al ficatului“ sub conducerea marelui savant Victor Babeș.

Înclinaţia sa pentru cercetare l-a apropiat de Victor Babeş, care a avut notorietatea celui mai mare bacteriolog şi anatomopatolog al timpului, devenind astfel preparator la catedra sa. Activitate didactică, ştiinţifică şi socioprofesională ar putea fi împărţită în două etape importante: etapa ieşeană 1899-1920 şi etapa bucureşteană 1920-1938.

La insistențele sale, lângă Spitalul ,, Sfântul Spiridon ” din Iași, au fost construite pavilioane destinate bolnavilor contagioși, adulți și copii, constituind nucleul a ceea ce a devenit mai târziu Spitalul ,, Izolarea” .  El a reuşit să imprime orientarea către latura socială a practicii pediatrice, fără de care nu se poate face o medicină de calitate, de aici şi numeroasele sale iniţiative sub aspectul protecţiei copilului.

În scurt timp a reușit să impună lumii ştiinţifice din ţara noastră specialitatea pediatrie ca ramură distinctă a ştiinţelor medicale, plecând de la particularităţile morfofiziologice ale copilului în dezvoltare și a demonstrat astfel cum că copilul nu este un adult în miniatură.

Latura ştiinţifică a activităţii sale a avut ca obiect de studiu în principal bolile infecto -contagioase, care dominau patologia copilului la acea vreme şi produceau o mortalitate infantilă devastatoare, între care cele mai frecvente erau difteria (a cărei mortalitate era de 50%) , febra tifoidă, paralizia infantilă (poliomielita), tetanosul, tuberculoza, malaria, infecţiile cu piocianic.

În 1919 Mihail Manicatide a făcut parte din comisia universitară care a selecționat corpul didactic al nou înființatei Universități din Cluj.

Totdeauna îl vom regăsi printre personalităţile cele mai prolifice ale ştiinţei medicale româneşti, deopotrivă în plan ştiinţific, didactic, profesional şi social. Mihail Manicatide a murit la 17 februarie 1954 la București.


Surse:

REVISTA ROMÂNĂ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LXIV, NR. 4, AN 2015

Nastase, G. (1968). „Professor Mihail Manicatide from our point of view”. Rev Med Chir Soc Med Nat Iasi72 (2): 459–64

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Mihail Manicatide - fondatorul școlii științifice românești de pediatrie
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare | Biografii
ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949)....

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.  

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei. Printre temeiurile cinstirii ei se numără faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui...