Mii de clujeni, în Noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | apr. 28, 2019

La miezul nopții, mii de credincioşi clujeni au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Slujba Învierii Domnului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat: „Veșnicia născută la sat s-a mutat și la oraș”, vorbind despre tema Scrisorii Pastorale din acest an, intitulată „Veşnicia născută la sat s-a mutat şi la oraş”, titlu care pornește de la sintagma lui Lucian Blaga, care, în poezia „Sufletul satului”, spune: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”.

Pastorala la Praznicul Învierii Domnului urmează a fi citită în prima zi de Paști, la Catedrala Mitropolitană și în toate bisericile din cuprinsul eparhiei. Totodată, o puteți citi, integral, AICI.

Slujba s-a încheiat cu procesiunea de înconjurare a catedralei, de către miile de credincioși, cu lumânări în mâini, cântând „Hristos a înviat din morți…”.

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos va continua dimineață, de la ora 10:00, cu oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, în Catedrala Mitropolitană, fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mai multe fotografii găsiți AICI

La miezul nopții, mii de credincioşi clujeni au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, în fața Catedralei…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 27 aprilie 2019

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA