Marți, 9 decembrie 2025, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur a găzduit un nou Concert extraordinar de colinde, eveniment care a adunat mii de credincioși din Cluj și din împrejurimi. Biserica a fost neîncăpătoare, atât naosul și balcoanele, cât și spațiile exterioare umplându-se de oameni veniți să se bucure de atmosfera de sărbătoare.
Seara a început la ora 17:00, cu Slujba Vecerniei Mari. La final, părintele Marius Ciprian Pop a adresat un cuvânt de învățătură și a deschis programul prin primele colinde ale serii. A urmat un moment de mare sensibilitate oferit de interpreta Lavinia Goste, binecunoscută comunității mănășturene și apropiată de mulți ani acestei parohii.
Recitalul Coralei „Armonia” din Constanța a reprezentat momentul central al evenimentului. Sub bagheta părintelui dirijor Ion Iulian Dumitru, membrii coralei au interpretat colinde tradiționale, lucrări din repertoriul propriu, precum și melodii patriotice, reușind să creeze o atmosferă de emoție intensă, apreciată de publicul numeros.
La finalul serii, părintele paroh Dan Cismaș a mulțumit tuturor pentru participare, subliniind impactul comunitar al evenimentului:
„Pentru noi, acest concert nu este doar un moment artistic, ci o întâlnire a comunității în jurul colindului, care rămâne una dintre cele mai puternice expresii ale credinței și identității noastre.”
Corala „Armonia“ a fost înfiinţată în anul 2001, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar din 2003 se află sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Reunește preoţi, diaconi și studenţi ai Facultăţii de Teologie și abordează un repertoriu variat, ce cuprinde piese religioase, folclor românesc, colinde tradiţionale româneşti și străine, precum și lucrări din repertoriul clasic universal.
Concertul extraordinar de colinde al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” s-a aflat anul acesta la ediția a VII-a și a fost prezentat de tânăra Teodora Păcurar.
Mai multe fotografii AICI.






