Mii de credincioși s-au rugat alături de ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii de la Nușeni

de | iul. 20, 2019

În fiecare an, la data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, mănăstirea bistrițeană „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Nușeni și-a sărbătorit hramul. În mijlocul obștii monahale a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie pe altarul de vară al așezământului monahal, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi.

Slujba a început la ora 10:00, iar din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Beclean, pr. Vicențiu Doru Zinveliu, starețul mănăstirii, protos. Paisie Iloaie, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Credință Mărturisitoare”.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Eusebiu Rus.

La final, părintele stareț Paisie Iloaie i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența în mijlocul obştii mănăstirii şi a miilor de credincioşilor, veniți în număr mare din toată eparhia și din țară. Totodată, i-a oferit o icoană cu Sfântul Paisie Aghioritul.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, dirijat de protopsaltul Petru Daniel Maxemiuc.

Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a fost înființată în anul 1991.

Biserica din cărămidă, ocrotită de Sfântul Ilie, a fost construită în anul 1998.

Foarte căutată de credincioși din toată țara, mănăstirea a avut la început probleme cu drumul de acces, fiind izolată pe un deal. În anul 2009 drumul comunal către mănăstire a fost asfaltat, așa încât accesul în incinta așezământului monahal se poate face cu autoturismul.

În anul 2012, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse și așezate spre închinare părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea.

Mănăstirea de călugari de la Nuşeni, coordonată de părintele stareț Paisie Iloaie, desfăşoară o amplă activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică,...

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, sâmbătă, 17 decembrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-a cinstit ocrotitorul spiriritual, informează Basilica, Agenţia de Presă a Patriarhiei Române. Cu această ocazie,...

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Luni seara, după slujba sfântului Maslu, de la ora 20:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Campusul Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) tinerii din A.S.C.O.R. Cluj continuă întâlnirile de seamă cu oameni de cultură. De data aceasta îl vor avea invitat pe dl. Ion...

Târg de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

Târg de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

La inițiativa Consiliului Elevilor Seminarului Teologic Ortodox, joi, 15 decembrie 2016, a avut loc a IV-a ediție a Târgului de Crăciun. Elevii claselor V-XII, coordonați de diriginții lor, au confecționat obiecte decorative pentru Crăciun și au făcut turtă dulce,...