Mii de credincioși s-au rugat împreună cu ÎPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele

de | sept. 8, 2018 | Actualitatea religioasă

Peste cinci mii de credincioși au urcat sâmbătă, 8 septembrie 2018, la mănăstirea  bistrițeană „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, oficiată cu ocazia hramului de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Înconjurat de un sobor impresionant de preoți și diaconi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară, situat în curtea așezământului monahal.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, consilierul pe probleme de protocol din cadrul Arhiepiscopiei, arhid. Claudiu Grama, părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican, părintele prof. univ. dr. Ștefan Iloaie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, duhovnicul mănăstirii, părintele Gavril Horț, stareți de la mănăstiri din Arhiepiscopie și preoți de la parohiile învecinate așezământului monahal.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, IPS Andrei a vorbit pe tema „Maica Domnului, Biserica lui Dumnezeu însuflețită”.

Miile de credincioși, dar și autoritățile locale, județene și centrale prezente, s-au bucurat și de un recital de pricesne, susținut de interpretele Eugenia Marinescu și Maria Pavelean.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit s-a rugat împreună cu cei prezenți pentru elevii care vor începe luni, 10 septembrie 2018, un nou an școlar, urându-le spor la învățătură. „Să ne rugăm din suflet lui Dumnezeu să-i crească sănătoși, înțelepți, voinici și cuminți pe copiii și tinerii noștri”, a spus ierarhul.  De asemenea, i-a îndemnat să participe la Referendumul pentru Familie. „Noi, cei ce transmitem credința moșilor și  strămoșilor noștri, suntem datori să mergem la acest referendum”, a precizat IPS Andrei.

Apoi, părintele protos. Gavril Horț, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit tuturor celor prezenți la hram și celor care sprijină lucrările bisericii noi a mănăstirii, aflată în stadiul de construcție.

90 de ani de rugăciune și jertfă, în Pasul Tihuța

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Așezământul monahal a fost înființat în 1928, dar a fost închis în 1960. Abia în 1995 a fost reînfinţat ca mănăstire de maici, la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Obștea numără peste 20 de maici și este condusă de părintele duhovnic, protos. Gavril Horț și maica stareță, savrofora Pamfilia Solcan. Pe lângă alte activități precum ateliere de pictură, litografie  şi broderie, maicile de la Piatra Fântânele se ocupă de educația a aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. Cu ajutorul maicilor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Ultimele articole

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...