Mii de credincioși sunt așteptați sâmbătă la hramul mănăstirii de la Nușeni

de | iul. 19, 2019

În fiecare an, pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul.

Cu această ocazie, mii de credincioși din zona Bistriței, dar și din alte zone ale Transilvaniei  sunt asteptați la hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, Protopopiatul Beclean.

Programul liturgic prilejuit de sărbătoarea sfântului ocrotitor începe în ajun, de la ora 19:30, cu slujba Privegherii.

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 8:00 va fi săvârșită Sfințirea apei, de la 8:30 Acatistul Sfântului Proroc Ilie, iar după ora 9:00 va fi primit Părintele Mitropolit Andrei, care, pe altarul de vară al mănăstirii, va oficia Sfânta Liturghie.

Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991.

Biserica așezământului monahal a fost construită în anul 1998.

Mănăstirea de calugari de la Nuşeni, coordonată de părintele Paisie Iloaie, desfăşoară o amplă activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA