Evanghelia zilei: Mt 12, 46 – 13, 3
În vremea aceea, pe când Iisus propovăduia mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu Dânsul. Atunci cineva I-a spus: iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, vrând să vorbească cu Tine. Dar El, răspunzând celui care-I spusese, a zis: cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna spre ucenicii Săi, a zis: iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela este fratele Meu şi soră şi mamă. În aceeaşi zi, ieşind din casă, Iisus şedea lângă mare. Şi s-au adunat la Dânsul popor mult, încât a trebuit să intre în corabie şi să şadă, iar tot poporul sta pe ţărmul mării. Şi le-a grăit lor multe, în pilde.
Mila Maicii Domnului
Evangheliştii sinoptici, Matei, Marcu şi Luca, ne supun atenţiei o întâlnire a Domnului Hristos cu mama Sa şi cu fraţii Săi, pe când Acesta propovăduia mulţimilor cuvântul lui Dumnezeu. În mijlocul cuvântării a venit cineva la Domnul Hristos şi i-a zis:
„Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească.” (Mt 12, 47; Mc 3, 32; Lc 8, 20).
Mântuitorul este deranjat în timp ce le vorbea unor oameni. Ce se întâmplă în continuare? Domnul Hristos nu îşi părăseşte ascultătorii, ci foloseşte acest prilej, această întâlnire cu mama Sa şi cu rudele Sale după trup, pentru a le vorbi oamenilor de supremaţia pe care o are înrudirea duhovnicească faţă de cea trupească.
Evangheliştii sinoptici plasează acest eveniment în contexte diferite. Astfel, la Evanghelistul Matei citim că Mântuitorul tocmai le dăduse fariseilor şi cărturarilor un semn, semnul lui Iona prorocul, spunându-le că precum a stat Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, la fel şi El va sta în inima pământului trei zile şi trei nopţi.[1] Evanghelistul Marcu spune că acest eveniment ar fi avut loc la începutul activităţii misionare a Domnului Hristos, când Acesta şi i-a ales pe cei doisprezece Apostoli.[2] Evanghelistul Luca plasează întâlnirea Domnului Hristos cu mama Sa şi cu fraţii Săi în timpul activităţii misionare a Mântuitorului, la fel ca şi Evanghelistul Matei, atât la Luca, cât şi la Matei, amintindu-se de vorbirea în pilde.[3] Pe noi ne interesează mai puţin timpul când s-a petrecut această întâlnire. Important este mesajul pe care Domnul Hristos a vrut să-l transmită cu această ocazie.
Cu siguranţă că nu a fost prima dată când Domnul Hristos era căutat de rudele Sale. Atitudinea pe care a înfăţişat-o Domnul Hristos faţă de acestea nu a fost una de respingere. Nu ne putem închipui că i-a respins, că nu le-a acordat atenţie după ce şi-a încheiat cuvântul. Totuşi, pentru moment, Domnul Hristos îi ţine la distanţă pentru a le spune „celor ce au urechi de auzit”,[4] că El a venit pentru toţi, că este al tuturor, că frate, soră şi mamă îi devine acela care împlineşte voia Tatălui Celui din ceruri.
Sunt unii care se folosesc de acest pasaj biblic pentru a afirma că Maica Domnului nu a primit cinstea cuvenită de la Fiul ei, apoi că Maica Domnului ar fi avut şi alţi copii, deci nu se face vrednică de o cinstire deosebită. Dar niciodată nu putem pronunţa o sentinţă asupra unui cuvânt dacă nu cunoaştem contextul în care a fost rostit.
Însuşi cuvântul „fraţi” are o dimensiune foarte cuprinzătoare. La evrei, prin cuvântul „fraţi” sunt desemnaţi şi rudele apropiate, rudele după trup, în special verii, aşa cum în Biserica primară prin cuvântul „fraţi” erau desemnaţi toţi cei care mărturiseau aceeaşi credinţă. Aşadar, „fraţii” Domnului nu sunt fraţi de sânge.
Apoi, faptul că Domnul Hristos a fost Unul-Născut, iar nu Cel întâi născut al Maicii Sale ni-l descoperă în mod deosebit episodul răstignirii. Atunci când Domnul Hristos, pe Cruce fiind, a văzut-o pe Maica Sa şi pe Ioan, „ucenicul pe care-l iubea mai mult”,[5] i-a spus mamei Sale:
„Femeie, iată fiul tău!” (In 19, 26),
iar ucenicului:
„Iată mama ta!” (In 19, 27).
Cu alte cuvinte Domnul Hristos o încredinţează pe mama Sa Apostolului Ioan, ceea ce nu se întâmpla dacă Născătoarea de Dumnezeu, Prea Sfânta Fecioară Maria, mai avea şi alţi copii, căci e împotriva firii să îţi încredinţezi părintele unui prieten, iar nu unui frate.
Această purtare de grijă faţă de mama Sa era negreşit un semn de cinstire. Dar nu trebuie să ajungem până la Patimi pentru a ne da seama că Domnul Hristos o cinstea în mod deosebit pe Maica Sa. Citim în Evanghelia după Luca în capitolul al XI-lea că, atunci când o femeie din popor a fericit-o pe Maica Domnului, Mântuitorul a aprobat-o, zicând:
„Adevărat, este fericită Maica Mea, dar fericiţi sunt toţi cei care, ca şi ea, primesc cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”.
Potrivit Tradiţiei, Maica Domnului L-a urmat pe Hristos, fiindu-i mereu aproape. Mai mult, unele pilde ale Domnului Hristos se referă la lucrul şi munca gospodinei: aşa este pilda aluatului şi a drahmei pierdute. Amănunte ca acelea cu aluatul şi cu drahma pierdută Mântuitorul nu le-ar fi putut afla decât în copilăria Lui, în Nazaret, când Maria, Maica Sa făcea pâine sau mătura casa, căci ea, nefiind bogată, când pierdea o drahmă desigur o căuta, ca şi femeia din pildă.
Ce trebuie să scoatem în evidenţă este rolul de mijlocitoare al Maicii Domnului. Ştim că la nunta din Cana Galileii a mijlocit pe lângă Fiul ei, zicând: „Nu mai au vin”.[6] Poate la fel s-a întâmplat şi cu acest prilej, când rudele Domnului Hristos apelează mai întâi la Maica Sa şi apoi, împreună cu ea, vin la Mîntuitorul Hristos. Şi Domnul Hristos chiar dacă nu răspunde în acelaşi moment rugăminţii Maicii Sale, nu o trece cu vederea, ci îi împlineşte cererea.
La fel se întâmplă cu fiecare rugăciune pe care o adresăm Maicii Domnului. Noi o rugăm să mijlocească pe lângă Fiul Său, ceea ce şi face. Ne rugăm Maicii Domnului să ne miluiască. „A milui” nu este sinonim cu „a mântui”. Singurul care mântuieşte este Hristos; de aceea îl şi numim Mântuitor. Dar Maica Domnului poate să mijlocească pe lângă Fiul Său şi o şi face pentru mântuirea tuturor celor care-i cer ajutorul.
Prin urmare, dacă Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne mântuieşte, Maica Domnului ne miluieşte. Aşa i se roagă comunitatea credincioşilor, Biserica: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”,[7] pentru că ea ne mijloceşte bunurile veşnice.
În iconografie Maica Domnului este înfăţişată, nu de puţine ori, în rugăciune. Prin rugăciune o viaţă se ascunde mai mult în Dumnezeu. Am putea spune că Maica Domnului este „inima Bisericii” care se roagă. Se roagă nu pentru sine, ci pentru fiii ei, deoarece prin Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan toţi am devenit fiii ei. Astfel, Maica Domnului şi Mama noastră ne însoţeşte pretutindeni şi mijloceşte pentru noi pe lângă Fiul Său şi Dumnezeul nostru.
[1] Mt 12, 39 – 40.
[2] Mc 3, 31 – 35.
[3] Lc 8, 19 – 21.
[4] Mt 13, 9.
[5] In 19, 26.
[6] In 2, 3.
[7] Ectenia mare, în Liturghier, p. 127.
