Mircea cel Bătrân a fost domnul Țării Românești timp de aproximativ 30 de ani. Sub domnia sa, Țara Românească se dezvoltă atât economic, cât și teritorial. În timpul domniei lui,Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. De asemenea, pe plan confesional, politica abilă a domnului român a făcut ca religia ortodoxă a populației autohtone să dăinuie, în ciuda vecinilor catolici și a atacurilor din partea otomanilor musulmani.
Mircea cel Bătrân s-a născut în anul 1355. A fost fiul domnitorului Radu I. După ce fratele său Dan I moare, îi urmează acestuia la tron. Ca domn, continuă politicile înțelepte ale înaintașilor săi și consolidează Țara Românească aflată în plin proces de dezvoltare, pe plan economic, militar, administrativ și bisericesc.
Pe plan economic introduce în circulație monezipentru a facilita schimbul de mărfuri. La acea vreme majoritatea tranzacțiilor se făceau prin troc. Doar negustorii și unii străini foloseau bani.
Pe plan administrativ se consulta cu sfatul domnesc pentru a fructifica pământul pe care sta. A deschis o mină de sare, a dat aprobare să fie construite mori, a încheiat tratate comerciale cu domnii altor state și a împărțit pământurile sale să fie cultivate.
În vremea sa armata era împărțită în oastea mică, formată din soldații săiși oastea mare, care era formată din orice bărbat capabil să poarte arme. Cu toate că la război a pornit cu oameni neinstruiți în domeniul militar, a obținut multe victorii pe câmpul de luptă datorită geniului său militar.
Pe plan bisericesc a consolidat cele două mitropolii din Țara Românească prin felurite danii. Este totodată și ctitorul mănăstirilor Cozia și Cotmeana.De asemenea a sprijinit ortodoxia prin danii la Muntele Athos. Credința și-a mărturisit-o și prin documente. Adresarea din aceste manuscrise începea așa: „Eu, cel întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și binefăcătorul, Io Mircea, mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei…”
Mircea cel Bătrân a sprijinit și statele ortodoxe vecine. În anul 1400 îl îndepărtează de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul pentru a-l impune pe Alexandru cel Bun. Cu vecinii bulgari întreține relații bune. În momentul în care otomanii îi cuceresc pe bulgari, o mulțime de 12.000 a sosit la Mircea cel Bătrân și l-au rugat să îi primească în Țara Românească. Acesta i-a primit.
În anul 1395, Baiazid I (zis Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea pentru a cuceri țara valahilor. Pentru că armata lui Mircea cel Bătrân nu era nici pe departe la fel de numeroasă, le-a ordonat soldaților să practice războiul de hărțuire. Apoi i-a momit într-o zonă mlăștioasă și împădurită, unde avantajul numeric nu le era de folos turcilor. În acest loc, s-a desfășurat bătălia de la Rovine. Lupta nu a fost decisivă, dar a însemnat o înfrângere pentru armata mult mai numeroasă a inamicului. Baiazid se retrage la sud de Dunăre, îl numește pe Vlad I Uzurpatorul domn în locul lui Mircea și îl forțează să se retragă din scaun.
Mircea cel Bătrân fuge în Transilvania. În anul 1396 participă la cruciada anti-otomană de la Nicopole. Aceasta era condusă de mai mulți principi creștini, dintre care făcea parte și el . Din lipsă de comunicare, trupele creștine au pierdut lupta.
În anul 1397 își reia tronul.După înfrângerea lui Baiazid de către TimurLenk în anul 1402 Imperiul Otoman era slăbit. Mircea cel Bătrân a profitat de această ocazie și a condus mai multe campanii împotriva turcilor în anul 1404.
În anii următori a sprijinit mai mulți fii ai sultanului să acceadă la tron. În anul 1409 l-a găzduit pe Musa și l-a ajutat cu trupe să ajungă sultan în anul 1411. La scurt timp este detronat de Mahomed I. Noul sultan pornește o campanie de pedepsire a domnului valah. Pentru a evita un nou război, semnează un tratat de pace prin care se recunoaște libertatea Țării Românești în schimbul unui tribut anual de 3000 de piese de aur. Drept garanție că se va ține de cuvânt, un fiu al domnitorului a fost luat ostatic.
Mircea cel Bătrân s-a mutat la cele veșnice în data de 31 ianuare 1418. De-a lungul secolelor a fost apreciat pentru abilitățile sale diplomatice și gospodărești și pentru hotărârea cu care a menținut creștinismul în posesiunile sale. Leunclavius, un istoric german din secolul XVI-lea l-a numit „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”. Pentru contribuțiile sale, creștinismul european a supraviețuit împotriva atacurilor turcești. A fost un stâlp al ortodoxiei pe care vitregiile vremii nu l-au putut clinti.
Bibliografie:
Nicolae Iorga, Scrieri Istorice Vol. I, Editura Albatros, 1971, pp. 147-152
Elisabeta Negrău, Cultul suveranului sud-est european și cazul Țării Românești, O perspectivă artistică, Editura Lumen, 2009, pp. 124, 153.
Claudiu Neagoe, O scurtă istorie a românilor, volumul II, Secolele XV-XVII, p. 76, 133
Petre Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Casa Școalelor, București, 1944
Ioan Aurel Pop, Scurtă Istorie A Românilor, Editura Litera, București, 2020, https://books.google.ro/books?id=jo_aDwAAQBAJ&pg=PT126&dq=leunclavius+mircea+cel+batran&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjAk9TGtdr1AhXql4sKHSfTAHAQ6AF6BAgHEAI#v=onepage&q=Mircea%20cel%20batran&f=false
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_cel_Bătrân
