Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

de | mai 3, 2021 | Eseu

În iconografia răsăriteană evenimentul crucial din istoria mântuirii, cel al Învierii Mântuitorului Hristos sau al Pogorârii la iad este tâlcuit artistic în câteva variante. Prima dintre acestea cunoscută și sub numele de Anastasis ni-l înfățișează pe Iisus, călcând pe ușile sfărâmate ale iadului, având brațele deschise și ridicându-i pe protopărinții noștri Adam și Eva din iad, ei fiind înconjurați de câțiva profeți.

Cea de-a doua viziune iconografică ni-l arată, plutind deasupra mormântului deschis și susținând un stindard triumfător, în vreme ce la baza pietrei tombale se văd soldații încă dormind.

O a treia variantă este întâlnirea dintre Hristos cu Maria Magdalena, iar cea de-a patra este cea a prezenței Sfinților Petru și Ioan la mormânt alături de Magdalena.

Cea de-a cincea versiune este imaginea iconică în care se vizualizează cele trei Marii în dialogul compozițional și plastic cu îngerul Domnului.

Istorisirea acestei redări se găseşte, atât în Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, cât şi în cea canonică a Sfântului Apostol Marcu unde ni-se prezintă convorbirea purtată între cele trei femei şi îngerul de la mormânt (Marcu 16, 1-8).[1]

Compoziţia este clasică şi relativ simplă, diferă doar numărul îngerilor, astfel: la Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu sunt doi, în vreme ce la ceilalți, Luca şi Ioan este doar un singur vestitor divin.

Dionisie din Furna în binecunoscuta sa carte, Erminia picturii bizantine ne menționează scena: Mormânt deschis şi un înger, purtând veşminte albe şi şezând pe acoperământul mormântului, ţine cu o mână o suliţă, iar cu cealaltă arată, înăuntru în mormânt, giulgiul şi năframa; şi purtătoarele de miruri, înaintea lui, ţinând miresmele[2].

Descrierea călugărului atonit este conformă cu relatarea biblică. Prezența îngerului cu veșminte albe ca zăpada, precum a Mariei Magdalena și a celeilalte Marii confirmă existența mormântului gol, dar și a cutremurului de dinaintea întâlnirii (Matei 28,5).

La toți Sfinții Evangheliștii este subliniată, în mod special prezența nemijlocită la mormânt a Mariei Magdalena, în raport cu absența Fecioarei Maria, detaliu ce pare să fie elucidat la Evangheliștii Matei (27, 56) și Ioan (19, 27).

În unele icoane ne sunt reprezentate, pe de o parte, cele trei femei purtătoare de mir, pe când în partea opusă, îl vedem pe înger, şezând pe cealaltă latură a mormântului gol al lui Iisus.

Îngerul în veşminte luminoase le arată giulgiul şi mahrama, aflate în locuri diferite, ilustrând textul evanghelic: Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc (Ioan 20,7).

Semnificativ este faptul că în secolul al XII-lea o altă compoziţie a fuzionat cu cea prezentată mai înainte, ea poartă numele de Arătarea lui Hristos Mariei Magdalena sau Noli me tangere (Ioan 20,17), (Nu mă atinge), în anumite cazuri aceste două scene sunt pictate într-o singură compoziţie monumentală.

Tema Învierii Domnului sau a Coborârii la iad a comportat o multitudine de producții iconografice ea regăsindu-se, atât în Răsărit, cât și în Apus. Pregnant în pictura bizantină s-a conservat și impus o schemă compozițională simetrică, avându-L în centru pe Hristos cel înviat și în cele două părți, Adam și Eva, însoțiți de Patriarhii Vechiului Testament împreună cu Proorocul Ioan Înaintemergătorul Domnului. …iar Hristos, având împrejur nemărginită lumină şi mulţi îngeri, calcă pe ele, cu dreapta ţinând [de mână] pe Adam, iar cu stânga pe Eva. Şi de-a dreapta, Înaintemergătorul stând și arătându-L pe Hristos; şi lângă el David şi alţi drepţi, şi împăraţi cu cununi şi cu coroane; iar de-a stânga proorocii: Iona, Isaia, Ieremia, şi dreptul Abel, şi mai mulți, toţi cu cununi (în jurul capului)[3].  Iadul cu porțile sfărâmate, cu lacătele rupte și cu imaginea diavolilor pare să semene cu detaliul Ghenei din tema Judecății Finale.

Influențată de stilul Renașterii și a Barocului, icoana postbizantină (în unele cazuri) a adoptat, târziu și redactarea cu Iisus ridicându-se din mormânt înconjurat de soldații încă buimăciți de lumina străfulgerătoare a minunii. Mormânt deschis puțintel, și doi îngeri, cu veșminte [albe] strălucitoare, șezând la marginea mormântului; și Hristos, călcând deasupra acoperământului mormântului și binecuvântând cu mâna dreaptă, ține un steag cu crucea de aur; și mai jos de el, ostași: unii fugind, alții zăcând pe pământ ca [niște] morți; și se văd de departe [femei] putătoare de miruri [ținând în mâini năstrăpi cu miresme] [4].

Conform textului scripturistic acest eveniment nu a fost văzut de nici un păzitor al mormântului, Evangheliile accentuând momentul imediat următor al întâlnirii lui Petru și Ioan cu Maria Magdalena și a celor trei mironosițe cu vestitorii divini.

Mironosițele la mormânt,  frescă, 1235, Mănăstirea Mileševa, Serbia

Revenind la tema propusă cea a prezenței mironosițelor la mormânt, reținem una dintre cele mai frumoase redacări iconografice, mult îndatorate textului sscripturistic.  În fresca Mironosițele la mormânt, numită și Îngerul Alb, ce datează din 1235 se observă în planul median, vestitorul divin în proporții grandioase ce stă așezat pe mormânt. Piatra este redată asemenea unui paralelipiped sugerată în perspectivă inversă, fiind colorată în nuanțe de roșu și alb asemănătoare marmurei. Îngerul Domnului are cele două aripi monumentale asimetrice; cea stângă îndreptată în jos și cealaltă, cea dreaptă  ridicată, încadrându-le prin măreția și grandoarea ei pe femeile venite dis-de-dimineață la mormânt. Semnificativ este și chipul său plin de viață și expresie cu ochii îndreptați spre privitor. Cu mâna sa stângă susține un sceptru înalt, simbol al ierahiei sale, în vreme ce mâna dreaptă o are îndreptată către giulgiul Mântuitorului, arătându-l. Lințoliul alb este reprezentat vertical, poziționat fiind într-o nișă, amintind de faptul că el a susținut trupul Mântuitorului. De partea opusă se vizualizează cele două Marii cuprinse de frică la vederea îngerului în straie strălucitoare. Verdele stins și roșul oxid definesc tunicile ample ce învăluie trupurile delicate ale mironosițelor.

La baza mormântului se văd soldați dispuși ca într-o friză. Ei sunt pictați în proporții mai mici decât celelalte personaje, fiind sugerați ca îngreunați de somnul nopții.

Întreaga scenă cu figuri și recuzita de ansamblu este plasată pe un fond colorat în nuanțe de ocru ce conferă unitate stilistică și armonie.

Pătrunși de tainica întâlnire cu chipul surâzător al Arhanghelului Gavriil (căci așa este tâlcuit după unii exegeți îngerul cu veșminte ca zăpada) și noi astăzi, alături și împreună cu purtătoarele de miruri suntem prezenți înaintea tainei divine, așteptând să-L vedem pe Mântuitorul Hristos înviind din mormântul întunecat al sufletelor noastre și dăruindu-ne viața veșnică prin Învierea Sa.

Propovăduirea Învierii cea luminată înțelegând-o de la înger ucenițele Domnului și lepădând osândirea cea strămoșească, Apostolilor lăudându-se au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă. (Troparul Învierii, glas 4)


[1] Gerhard Maier, Evanghelia după Marcu, v. 3, Ed. Lumina lumii, Korntal, 1999, p. 613.

[2] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 117.

[3] Dionisie din Furna, Erminia bizantine, p. 117.

[4] Ibidem, p. 117.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/marcelmuntean/" target="_self">Prof. Dr. Marcel Muntean</a>

Prof. Dr. Marcel Muntean

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Artă sacră.

Ultimele articole

În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Iubesc iubirea*

Iubesc iubirea*

 Având în preajmă icoana Maicii Domnului, căreia i ne adresăm în priceasnă: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, / Să-ți spunem necazul (dorul!) pe care-l avem” – adică tu să ne vezi și noi să te vedem –, în felul acesta mă adresez tuturor celor care sunteți icoana...

Sfinții au tăcut și cerul a vorbit

Sfinții au tăcut și cerul a vorbit

Deunăzi, ascultând glasul slujbei Canonului cel Mare înveșmântat în tristețea strălucitoare a Postului Paștilor și încercând să mă dumiresc după putință de natura înțelegerii lăuntrice a ascezei creștine, ochii mi-au alunecat evlavios pe racla cu părticelele din...

Mai multe din Eseu
Calea tămăduirii – de la suflet la trup

Calea tămăduirii – de la suflet la trup

Introducere Vindecarea frigurilor soacrei lui Petru a fost urmată de o adevărată serie de tămăduiri. În Betsaida se răspândise vestea că un mare tămăduitor a poposit în satul lor. Ca atare, toată lumea s-a bulucit la ușa pescarului devenit apostol. Unii voiau să-L...

Mitropolitul Andrei, misionarul pastoralist al vremurilor noastre

Mitropolitul Andrei, misionarul pastoralist al vremurilor noastre

„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte V-am poruncit vouă...!” (Matei 28; 19-20) Acesta este îndemnul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a dat ucenicilor Săi înainte de...

Chemarea – de la inima lui Hristos la inima noastră

Chemarea – de la inima lui Hristos la inima noastră

Aspecte introductive În centrul textului evanghelic la care suntem poftiți a medita astăzi se găsește apodictic chemarea. Înainte de a vorbi însă despre acest minunat leitmotiv, ar fi binevenite câteva precizări contextuale. Pericopa face parte din capitolul de debut...