Mitropolia Clujului, la ceas aniversar

de | mart. 23, 2017

Anul acesta, pe 25 martie se împlinesc 11 ani de la reîntemeierea Mitropoliei și tot atunci IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei împlinește 6 ani de arhierie în scaunul mitropolitan de  la Cluj. Celebrarea acestor evenimente se va face printr-o liturghie solemnă la care vor sluji mai mulți ierarhi din țară, ne-a spus consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov:

„La sărbătoarea din acest an va fi prezent un sobor format din cinci arhierei, avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, dar și pe Preasfințitul Vicențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pe Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, pe Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și pe Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.”

Sărbătoarea hramului Mitropoliei va începe anul acesta  în ajunul sărbătorii cu Slujba Vecerniei Mari, urmată de Priveghere, iar Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în Catedrala Mitropolitană va debuta la ora 10:00.

„La Sfânta Liturghie sunt invitați să participe și reprezentanți ai autorităților locale și județene din toată aria de jurisdicție a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului și bineînțeles credincioșii noștri, care au ocazia să fie părtași la această sărbătoare  din viața Bisericii din această zonă. Sărbătoarea se va încheia cu „Marșul pentru viață”, care va debuta la ora 16:00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.”, a mai spus Părintele Bogdan Ivanov.

Pentru credincioșii clujeni, sărbătoarea Bunei Vestiri are o însemnătate deosebită. În această zi au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului: vrednicul de pomenire Bartolomeu în 2006, şi Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, actualul întâistătător al Mitropoliei, în anul 2011.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Consfătuirea profesorilor de religie din județul Cluj

Consfătuirea profesorilor de religie din județul Cluj

Joi, 15 septembrie 2016, a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei, consfătuirea profesorilor de religie din județul Cluj. Motivați de o cât mai bună organizare în predarea acestei discipline, dascălii s-au întâlnit în Sala „Nicolae Ivan” cu Înaltpreasfințitul...

Hramul Mănăstirii Săpânța -Noul Peri

Hramul Mănăstirii Săpânța -Noul Peri

Săpânţa – un bastion al Ortodoxiei Miercuri, 14 septembrie, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Săpânţa Noul Peri, cu ocazia sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, în fruntea unui sobor de 27 de...