Marți, 16 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat noua clădire a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” din municipiul Cluj-Napoca, unde învață aproximativ 400 de elevi din ciclul primar (clasele pregătitoare și I). Este prima școală din România construită integral de un investitor privat și oferită municipalității.
De la ora 10:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua clădire a școlii. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul de religie al județului Cluj – preotul prof. Marian Sidon, profesorul de religie al școlii – preotul prof. Vasile Gorcea, și preotul Ambrozie Boca, de la Parohia „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris.
La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și a apreciat faptul că se investește în educație, felicitând comunitatea și pe toți cei implicați în materializarea acestui proiect. În cuvântul rostit, ierarhul l-a evocat și pe patronul spiritual al școlii, scriitorul Ion Agârbiceanu, om credincios și cu preocupări spirituale, care își doarme somnul de veci în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a dăruit unității de învățământ o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos și o Sfântă Scriptură, înmânate directorului Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu”, prof. Paula Balica.
Despre importanța zilei și despre realizarea acestui proiect de extindere a școlii, atât de necesar pentru comunitatea clujeană, au vorbit inspectorul școlar general-adjunct al județului Cluj, prof. dr. Kerekeș Adelhaida, și directorul unității de învățământ, prof. Paula Balica, care, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.
La finalul evenimentului, Părintele Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe toți elevii și profesorii prezenți, oferindu-le cărți de rugăciune și volume cu conținut duhovnicesc.
Scurt istoric
Noua unitate de învățământ a fost construită de dezvoltatorul privat „Elite City”, în cartierul clujean Iris, pe Bulevardul Muncii nr. 4–6, fiind predată, în luna septembrie 2025, administrației municipiului Cluj-Napoca și preluată de Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”.
Acest proiect educațional, primul de acest fel din România, reprezintă un model de parteneriat public–privat și oferă o perspectivă nouă asupra colaborării dintre mediul privat și administrația locală.
Clădirea are o capacitate între 300 și 400 de locuri, destinată elevilor din ciclul primar, și dispune de: 16 săli de clasă complet echipate, dintre care 8 pentru clasa pregătitoare și 8 pentru clasa I; laborator IT de ultimă generație, bibliotecă, birouri administrative, cabinet medical, grupuri sanitare, zone de recreere și ascensor; sală de sport spațioasă și teren de sport iluminat; amenajări exterioare: gazon pe 1.583 mp, peste 350 de arbori și arbuști, alei pietonale betonate (2.281,4 mp); facilități suplimentare: 12 locuri de parcare (inclusiv pentru persoane cu dizabilități și logistică/ambulanță), 16 locuri pentru biciclete și 48 pentru trotinete, conform Primăriei Cluj-Napoca.
Suprafața construită este de 3.167 m², pe un teren de 5.801 m². Valoarea investiției s-a ridicat la aproximativ 2,5 milioane de euro, la care s-au adăugat 500.000 de lei alocați de Primăria Cluj-Napoca pentru dotări suplimentare.
Administrația locală a asigurat toate echipamentele necesare pentru un proces educațional modern: 17 table interactive, 16 laptopuri, 31 de calculatoare, precum și dotări pentru sala și terenul de sport – consolă de baschet rabatabilă din tavan, porți de fotbal și handbal, saltele și alte echipamente speciale.
La Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, anul școlar 2025-2026 a început cu un efectiv de 1.872 de elevi, la cele două cicluri de învățământ: primar și gimnazial.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului






