Mitropolitul Andrei a bineuvântat casa parohială și sediul primăriei din Mihai Viteazu

de | mai 15, 2021

Sâmbătă, 15 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat casa parohială și noul sediu al primăriei din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj.

De la ora 12:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei la noua casă parohială a Parohiei Mihai Viteazu II, construită și utilată în perioada 2010-2021.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, preotul paroh Ioan-Cristian Oşan, precum și alți preoți invitați.

Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța casei parohiale și a locuirii preotului în cadrul comunității.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Înaltpreasfințiul Părinte Andrei i-a acordat preotului paroh Ioan-Cristian Oşan Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

De la ora 14:00, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat noul sediu al primăriei din Mihai Viteazu, a rostit un cuvânt duhovnicesc și a felicitat Consiliul Local, în frunte cu primarul Ioan Zeng, pentru această realizare.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența localnicilor și a oficialităților locale, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Marius Romilă

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Arhimandritul Efrem Vatopedinul a primit  „Crucea Transilvană”

Arhimandritul Efrem Vatopedinul a primit „Crucea Transilvană”

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a acordat miercuri, 14 iunie 2023, Arhimandritului Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, „Crucea Transilvană”,...