Mitropolitul Andrei a fost colindat de cei care promovează cultura tradițională din județul Cluj

de | dec. 22, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a primit miercuri, 22 decembrie 2021, mai multe cete de colindători la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Printre colindătorii care au pășit pragul reședinței se numără angajații Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, acompaniați de membrii Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană”. Aceștia au fost însoțiți de doamna Adriana Irimieș, managerul instituției de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.

Interpreții clujeni au prezentat în fața ierarhului colinde tradiționale din satele județului Cluj.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit pentru colindă și le-a vorbit despre depopularea satelor românești și tristețea cu care, de sărbători, părinții singuri își așteaptă copiii să vina acasă din străinătate.

„De Crăciun, avem și motive pentru care nu ne putem bucura. Din România au plecat, din motive obiective, aproape nouă milioane de români, cei mai mulți tineri, și au rămas cei bătrâni acasă. Faptul acesta nu ne poate bucura. Ne rugăm lui Dumnezeu să se întoarcă înapoi, chiar dacă nu se vor întoarce toți, ci doar o parte, însă, în țara noastră, de sărbători, e cel mai frumos. (…) Sunt multe căsuțe în care mama-i singură și supărată pentru că au plecat tinerii pe tot globul. Să facem tot ce se poate ca ei să-și găsească locul acasă, pentru că aici e cel mai bine. Dumneavoastră vă mulțumim pentru că ați venit să ne binevestiți bucuria Crăciunului!”, a spus Mitropolitul Clujului.

De asemenea, ierarhul a fost colindat de grupul vocal „Arheo” din Cluj-Napoca, coordonat de prof. Veronica Macarie Moldovan, de un grup de elevi de la Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca, însoțit de mediatorul școlar Liliana Chiriac, precum și de alte cete de colindători.

Ca răsplată pentru colind, ÎPS Părinte Andrei le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri, iar adulților cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2022.

Conform tradiției, în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mitropolitul Clujului primește zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

Primii colindători de anul acesta au venit la Centrul Mitropolitan încă din data de 1 decembrie și vor continua să vină și în zilele următoare.

Tot astăzi, angajații Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj i-au colindat în direct pe ascultătorii Radio Renașterea, precum și pe elevii și cadrele didactice ale Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, în frunte cu directorul instituției, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.

Mai multe fotografii  AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Salva

Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Salva

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul...

Liturghie Arhierească la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

Liturghie Arhierească la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

A devenit deja o tradiție ca în jurul zilei prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Preasfințitul Părinte Petroniu să fie alături în rugăciune de credincioșii cartierului zălăuan Sărmaș. Și în acest an, duminică, 22 noiembrie 2015, PreasfințiaSa a săvârșit Sfânta...

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului la ceas aniversar

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului la ceas aniversar

Azi, 21 noiembrie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a aniversat 25 de ani de la reactivare. Momentul a fost marcat prin Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Înaltpreasfinţia Sa Andrei,...

Manifestări religioase și culturale în Episcopia Maramureșului

Manifestări religioase și culturale în Episcopia Maramureșului

La Baia Mare a avut loc vineri, 20 noiembrie 2015, simpozionul „Un sfert de veac de învăţământ teologic în Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului”, dedicat împlinirii a 25 de ani de la reactivarea acestei Eparhii, organizat de Domeniului de Teologie Ortodoxă...

100 de copii săraci din Gherla pot fi fericiți de Crăciun

100 de copii săraci din Gherla pot fi fericiți de Crăciun

Asociaţia Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, dorește să fie mai aproape de copiii nevoiaşi care, din cauza lipsurilor nu se pot bucura de copilărie. Astfel, împreună cu protopopiatul Gherla a lansat în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie 2015, pentru al treilea an...