Mitropolitul Andrei a oficiat astăzi Sfânta Liturghie în urbea Clujului

de | aug. 2, 2020

În duminica a 8-a după Rusalii, Părintele Mitropolit Andrei a fost invitat la Parohia „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur, parohie păstorită de preotul Dan Cismaș.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,  pe platoul situat la intrarea în biserica parohială. Alături de Înaltpreasfinția Sa a slujit părintele profesor Ioan Chirilă, protopopul de Cluj 2, părintele Alexandru Ciui și alți invitați.

La momentul rânduit, după citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură intitulat sugestiv „Ospățul credinței”:

„Am venit în Mănăștur, la această ctitorie pentru veșnicie care vă adună în jurul ei, ca să participăm împreună la Sfânta Liturghie. Iar cuvântul meu de învățătură, cu acest prilej de bucurie, îl intitulez așa: „Ospățul credinței”. El ne-a fost sugerat chiar de pericopa evanghelică ce s-a citit- Ospățul credinței. Realizați că „Ospățul credinței”, pentru noi creștinii, este Sfânta Liturghie. Domnul Hristos le tămăduise bolnavii, le vorbise o zi întreagă, era spre seară, iar ucenicii se preocupau ce se va întâmpla cu oamenii. Să se ducă în sate să își cumpere mâncare. Însă Domnul le-a zis: „Nu, da-ți-le voi să mănânce!. Dar nu avem decât cinci pâini și doi pești.” Și i-a așezat pe iarbă, le-a binecuvântat și au mâncat toți de s-au săturat și au mai strâns douăsprezece coșuri pline. Minunea aceasta a prefigurat Sfânta Liturghie, care satură până la finalul veacurilor milioane de oameni. ”

În continuarea slujbei, Ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Andrei a hirotonit întru ierodiacon un viețuitor al Mănăstirii Băișoara.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a binecuvântat spațiul multifuncțional, situat la demisolul bisericii, un spațiu amenajat de curând pentru buna desfășurare a activităților catehetice și sociale.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a acordat părintelui Nicolae Maja, în calitate de preot slujitor al parohiei, Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar domnului Neculai Tofan, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană” pentru mireni. De asemenea, toți cei implicați au primit astăzi ordine și diplome de aleasă cinstire.

În calitate de gazdă, preotul paroh Dan Cismaș a mulțumit Chiriarhului pentru vizită și binecuvântare. Ziua s-a încheiat cu un recital de pricesne și cântări religioase, susținut de teologul Alexandru Chiriac.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a șaptea ediție

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a șaptea ediție

Peste o mie de credincioși din Transilvania și din alte zone ale țării au luat parte marți, 14 august 2018, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la pelerinajul „La Nicula colo–n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla pentru al...

Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea Rohia

Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea Rohia

Marţi, 14 ugust 2018, ajunul praznicului Adormirea Maicii Domnului şi al hramului Mănăstirii Rohia, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea Rohia, înconjurat de un sobor de peste 30...

Asistență medicală non-stop, pentru pelerinii de la Nicula

Asistență medicală non-stop, pentru pelerinii de la Nicula

Zecile de mii de pelerini care trec și-n acest an pragul Mănăstirii Nicula, vor putea apela, în caz de nevoie, la asistență medicală. În curtea așezământului monahal sunt prezente echipaje de ambulanță și SMURD, care permanent vor fi la dispoziția pelerinilor. Este...