Mitropolitul Andrei a participat la comemorarea victimelor Holocaustului, la Zalău

de | ian. 26, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent marți, 25 ianuarie 2022, la Zalău, la conferința internațională „ULTIMA STAŢIE…Auschwitz… Birkenau… Lagărele Morţii”, organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

La eveniment au mai participat ambasadori și membri ai corpurilor diplomatice din România, alături de alți reprezentanţi ai cultelor religioase, printre care s-a aflat și Preasfințitul Părinte Claudiu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, oficialități locale și județene, precum și alți invitați.

Fiecare invitat a ținut un discurs și a aprins lumânări în memoria victimelor Holocaustului.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a îndemnat la iubirea aproapelui și a subliniat importanța evocării memoriei victimelor Holocaustului.

„Prin participarea la această întâlnire importantă, ne gândim foarte serios la porunca lui Dumnezeu «Să nu ucizi!» și la faptul că trebuie să ne iubim unii pe alții. (…)Dumnezeu să îi odihnească pe cei șase milioane de evrei care au murit în condiții care nici nu pot fi descrise și să dea Dumnezeu ca oamenii de pe pământ să devină tot mai buni și mai înțelegători”, a spus Mitropolitul Clujului.

În cadrul conferinței a avut și o prezentare în 3D a proiectului Memorialul Holocaustului din Transilvania şi a Salvatorilor de Evrei, memorial ce va fi construit la Zalău, în cimitirul evreiesc, pe o suprafaţă de 4.000 mp, conform organizatorilor.

Conferința internațională care marchează Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului a fost organizată, ca în fiecare an, de Comunitatea Evreilor din Zalău împreună cu Federația Comunităților Evreiești din România și Primăria municipiului Zalău.

Scurt istoric

Adunarea Generală a ONU a stabilit ziua de 27 Ianuarie ca zi oficială internațională de comemorare a victimelor Holocaustului.

Data de 27 ianuarie 1945 este marcantă pentru istoria celui de-al Doilea Război Mondial, fiind momentul decisiv al eliberării deținuților evrei și a altor grupuri etnice din cel mai mare lagăr de concentrare și exterminare nazist din Polonia, Auschwitz-Birkenau.

Marcată anual în data de 27 ianuarie, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului readuce în conștiința publică evenimentele din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care au schimbat și au curmat vieți. Șase milioane de evrei au fost uciși în perioada Holocaustului, iar dintre aceștia, 1.500.000 erau copii.

Ultimele articole

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi...