Mitropolitul Andrei a participat la Parastasul de 40 de zile pentru Episcopul Gurie Georgiu

de | nov. 27, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, la slujba Parastasului de 40 de zile pentru Preasfinţitul Părinte Gurie Georgiu, întâiul Episcop al Devei și Hunedoarei.

Slujba religioasă a fost oficiată în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva, de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Înainte de slujba Parastasului, un sobor slujitor condus de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat o parte dintre arhiereii veniţi să se roage la mormântul Preasfinţitului Episcop Gurie din Catedrala din Deva.

În soborul arhiereilor de la slujba Parastasului s-au aflat, alături de Înalpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu și Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Părinte Episcop Andrei al Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Daniil al Episcopiei Dacia Felix, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, şi Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Au fost prezenţi consilieri eparhiali, protopopi, preoţi din eparhia hunedoreană, monahi şi monahii din aşezămintele monahale ale eparhiei, oficialităţi judeţene, membrii familiei Episcopului Gurie Georgiu, precum şi numeroşi credincioşi veniţi să se roage pentru odihna veşnică a ierarhului.

La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a evocat personalitatea duhovnicească a celui care a ctitorit Episcopia Devei şi Hunedoarei.

„Este datoria noastră de a-I mulţumi lui Dumnezeu că, iată, prin alesul Său a lucrat în Biserica Sa cea sfântă această minunată operă. Întâi de toate, a fost ctitorul, întemeietorul acestei episcopii, a fost primul care s-a luptat cu greutăţi pe care noi nu ni le putem imagina şi, privind la realizări, ne putem da seama că n-a fost tocmai uşor. La toate acestea se adaugă modul în care ierarhul plecat la Domnul a întruchipat şi trăit virtuţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu pentru ca să le punem la temelia vieţii noastre spirituale. (…) Pe temelia jertfei lui se va zidi în continuare Biserica lui Hristos, care sunteţi dumneavoastră toţi, preoţii slujitori şi dreptmăritorii creştini ai acestei sfinte episcopii”, a subliniat ierarhul.

Un scurt cuvânt de pioasă amintire a Episcopului Gurie Georgiu a rostit şi IPS Mitropolit Andrei, amintindu-şi de momentele în care l-a cunoscut pentru prima dată şi când venea adesea în satul natal Huta, din judeţul Cluj, pentru a liturghisi cu prilejul hramului.

„A fost credincios, a fost harnic, a fost foarte smerit şi a fost foarte iubitor faţă de cei din jurul lui (…) Am venit cu drag, cu pioşenie şi cu părere de rău pentru a ne ruga pentru el, fiindcă nouă ni  s-a părut că a plecat prea devreme dintre noi”, a spus IPS Mitropolit Andrei.

 

În încheiere, PS Episcop Daniil a citit un cuvânt de evocare a celui care a păstorit clerul şi credincioşii din Episcopia Devei şi Hunedoarei.

„Preasfinţitul Părinte Gurie, întâiul episcop al Devei şi Hunedoarei, a încercat şi s-a străduit să transfigureze în viaţa ortodoxă a eparhiei atât Iudeea Ţării Haţegului, cât şi Samaria Văii Jiului, precum şi Galileea Ţării Zarandului, săvârşindu-se precum arhiereul Aaron pe vârful Muntelui Hor al slujirii arhiereşti”, a spus PS Episcop Daniil.

Evocarea Preasfinţitului Gurie Georgiu a continuat la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, unde instituţia gazdă, împreună cu Biblioteca Judeţeană din Deva şi cu Episcopia Devei şi Hunedoarei au pregătit un film de prezentare a activităţii spirituale, pastorale şi administrative a Episcopului Gurie Georgiu.

De asemenea, tot aici a fost pregătită o expoziţie fotografică, fiind surprinse numeroase aspecte din cei 12 ani de păstorire a Episcopului Gurie Georgiu în judeţul Hunedoara.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Ștefan Mărculeț / Ziarul Lumina

 

 

Ultimele articole

Cuviosul Efrem Katunakiotul și teologia pustiei

Cuviosul Efrem Katunakiotul și teologia pustiei

Monahismul athonit a însemnat mereu un reper de viață duhovnicească pentru lumea ortodoxă, în pofida perioadelor de impas pe care le-a traversat de-a lungul timpului. El a cucerit prin istoria lui milenară, prin tezaurul de artă bisericească de inspirație bizantină,...

Preasfințitul Părinte Vasile, omul lui Dumnezeu

Preasfințitul Părinte Vasile, omul lui Dumnezeu

Invitatul emisiunii Părinți filocalici contemporani este episcopul nostru vicar BENEDICT Bistrițeanul, cu dar de la Dumnezeu de a vorbi limbile moderne și de a cunoaște și înțelege limbile clasice, de a-l studia pe Sfântul Isaac în limba în care acesta a scris și a...

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Biserica Ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna va îmbrăca straie de sărbătoare în duminica a-8-a după Rusalii, marcată pe 26 iulie 2015. Locașul de cult nou construit va fi sfințit de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în prezența a zeci de preoți din Arhiepiscopia...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...