Mitropolitul Andrei a pus piatra de temelie pentru capela Cimitirului Eparhial „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca

de | nov. 20, 2021

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a pus piatra de temelie pentru noua capelă din incinta Cimitirului Eparhial „Sfâtul Lazăr” din Cluj-Napoca și a binecuvântat lucrările efectuate la clădirea administrativă. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări dedicate anului 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

De la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a binecuvântat lucrările efectuate până în prezent la clădirea administrativă a cimitirului, apoi a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua capelă din incinta Cimitirului Eparhial, cu hramul „Sfântul și Dreptul Lazăr”, și a binecuvântat locul unde va fi edificat viitorul lăcaș.

La final, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, evidențiind faptul că tot ce s-a realizat până acum a presupus o implicare materială serioasă și i-a felicitat pe toți cei care au pus umărul la realizarea acestui proiect.

Totodată, ierarhul a mai spus că trebuie să ne preocupe felul în care îi înmormântăm pe cei dragi, mai ales că acest an a fost declarat ca „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Pentru implicarea activă în viața Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a acordat ctitorilor Cimitirului Eparhial, Dorin George Bob și Manuela Aron, Ordinul „ Mihai Vodă” pentru mireni, iar administratorului cimitirului, diac. Florin Ionuț Mărginean, și altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

 

Spațiul Cimitirului Eparhial din Cluj-Napoca a fost conceput urmând principiile de proiectare ale unui parc generos în vegetație, care încurajează reculegerea și reconectarea atât cu natura, cât și cu cei dragi care nu mai sunt printre noi.

Cimitirul se întinde pe o suprafață de 22.500 mp, având 11 sectoare, cu o capacitate de peste 2500 de morminte, fiind situat în partea sud-vestică a municipiului Cluj-Napoca, pe strada Calea Turzii, nr. 154 A.

Până în prezent s-au amenajat 4 sectoare de morminte, s-a construit sediul administrativ care este compus din două camere climatizate pentru priveghi, magazin bisericesc, birouri administrative, sală de organizare a parastaselor, conform tradiției Bisericii Ortodoxe, urmând a fi construită capela, conform celor afirmate de administratorul cimitirului, diac. Florin Ionuț Mărginean.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Evocarea Monahului NICOLAE DE LA ROHIA

Evocarea Monahului NICOLAE DE LA ROHIA

Joi 30 martie 2017, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia în parteneriat cu Fundaţia N. Steinhardt şi Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, organizează Evocarea Monahului NICOLAE DELAROHIA (N. Steinhardt), cu titlul „Am intrat în închisoare orb şi ies cu...

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Ieromonah IOAN COJANU

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Ieromonah IOAN COJANU

Joi, 30 martie 2017, în a cincea seară duhovnicească Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) Filiala Cluj Napoca vă invită la o întâlnire cu  părintele ieromonah Ioan Cojanu,  stareţul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, care va...

Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, la Cluj-Napoca

Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, la Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca a avut loc, în perioada 20-23 martie, Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) împreună cu Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj şi închinat celor care au suferit în...

Conferinţă a publicistului Sever Voinescu la Zalău

Conferinţă a publicistului Sever Voinescu la Zalău

În sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, din Zalău, a avut loc o nouă întâlnire, în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Publicul a audiat conferinţa cu tema „Criza...

1500 de clujeni au spus de Buna Vestire, NU Avortului

1500 de clujeni au spus de Buna Vestire, NU Avortului

Aproximativ 1500 de studenţi, adulţi, dar și tinere familii au venit duminică după-amiază, de praznicul Bunei Vestiri, în Piata Unirii din centrul Clujului, să participe la Marșul pentru viață, pentru ca prin prezența lor să susțină dreptul la viață al tuturor...