Mitropolitul Andrei a sfințit biserica Parohiei Șanț. Ierarhul a predicat despre orbirea spirituală

de | aug. 1, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut în Capernaum), 31 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. La interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în biserică, înconjurat de un sobor de clerici. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit rugăciuni pentru pace și pentru sănătate și pentru încetarea secetei.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, care ilustrează vindecarea a doi orbi și a unui mut, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor despre „Orbirea duhovnicească”.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La momentul rânduit Corul Parohiei, condus de doamna Viorica Rogozan, împreună cu Viorica Hojda și Dănilă Filipoi, au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh părintele Vasile Ureche a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la renovarea lăcașului de cult. Totodată, Înaltpreasfinției Sale i-a daruit o icoană cu Mântuitorul Hristos.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a ridicat la rangul de iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Vasile Ureche și pe fostul paroh – preotul Ioan Grapini.

Primarul comunei Șanț, Marian Forogău, dar și fostul edil Cornel Moisil au fost distinși cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Ceilalți ctitori, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor și tinerilor prezenți.

La slujbă au participat autorități locale, județene și centrale, fiii satului și numeroși credincioși, o mare parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Istoric

La poalele Munţilor Rodnei se află comuna Şanţ, prima din salba aşezărilor de pe Valea Someşului Mare, fiind în graniţă cu Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Toponimul aminteşte de locul unde se lua vama la intrarea sau ieşirea din Transilvania. De altfel, în 1776, Împăratul Iosif al II-lea donează puţinilor credincioşi originari din Rodna Veche stabiliţi aici, o biserică în care va sluji părintele Vasile Moisil.

Actualul lăcaş de cult a fost ridicat între 1903-1906 prin purtarea de grijă a părintelui Pamfil Grapini, arhitect fiind Rudolf Adolf. Iconostasul poartă amprenta picturală a lui Octavian Şmigheleschi, iar sculptura catapetesmei aparţine lui Vogel Iosif.

În perioada 2007-2020 au avut loc ample lucrări de consolidare şi restaurare ale edificiului prin strădania părintelui Ioan Grapini, continuate de actualul paroh, părintele Vasile Ureche, în urma cărora a fost repictată biserica în tehnica frescă de către echipa pictorului Damian Tuluc, s-a înlocuit pardoseala cu una de marmură, s-a introdus încălzirea centrală, s-a schimbat acoperişul şi s-a ridicat în apropiere un monument în cinstea eroilor din cele două războaie mondiale.

Mai multe fotografii AICI.

Reporteri: Sidor Arsente-Dumitru, Panaghiotis Bolfă și Anca Elena Maria

 

Ultimele articole