Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

de | nov. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat marți, 16 noiembrie 2021, comunitatea ortodoxă din Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a capelei mortuare din localitate, construită în perioada 2020-2021, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Josenii Bârgăului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, parohul comunității, preotul Ioan Platon, precum și alți preoți din împrejurimi.

La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei dragi, adormiți întru Domnul.

Pentru implicarea în viața Bisericii și la edificarea capelei, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Josenii Bârgăului, Nicolae Vrâncean, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar constructorului Bogdan Tomoroga  Ordinul „ Mihai Vodă” pentru mireni.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, în frunte cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, precum și credincioșii din sat, mulți îmbrăcați în straie populare specifice Văii Bârgăului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Mihaela Ivan / Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Ultimele articole

19 mai – Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei

19 mai – Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei

Patrichie episcopul a stat de față înaintea eparhului Iulie care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se face prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor. Sfântul mucenic i-a răspuns că...

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Cartea „Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie”, apărută anul acesta la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost lansată vineri, 15 aprilie 2022, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care are loc în Piața Unirii din...

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

După ce în ultimii ani comunitatea a fost afectată de o serie de incendii, Parohia Ortodoxă Sebiș a achiziționat o autospecială care să ajute la stingerea focului. Aceasta va deservi, pe lângă comunitatea din Sebiș, la nevoie și celelalte sate vecine. Achiziționarea...