Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

de | nov. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat marți, 16 noiembrie 2021, comunitatea ortodoxă din Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a capelei mortuare din localitate, construită în perioada 2020-2021, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Josenii Bârgăului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, parohul comunității, preotul Ioan Platon, precum și alți preoți din împrejurimi.

La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei dragi, adormiți întru Domnul.

Pentru implicarea în viața Bisericii și la edificarea capelei, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Josenii Bârgăului, Nicolae Vrâncean, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar constructorului Bogdan Tomoroga  Ordinul „ Mihai Vodă” pentru mireni.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, în frunte cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, precum și credincioșii din sat, mulți îmbrăcați în straie populare specifice Văii Bârgăului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Mihaela Ivan / Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Ultimele articole

Expoziție de icoane, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Expoziție de icoane, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului va fi marcat la Muzeul Mitropoliei Clujului printr-o expoziție temporare de icoane pe lemn. Intitulată „Deisis”, expoziția cuprinde 13 icoane, realizate de artistul iconar Steliana Țico (rasofora Sofia). Vernisajul va avea loc...

Întâlnire duhovnicească cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Întâlnire duhovnicească cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a întâlnit luni, 18 iulie 2022, la Mănăstirea Dobric, din județul Bistrița-Năsăud, cu preoţii pensionari din Arhiepiscopia Vadului,...

Biserica Ortodoxă din Chinteni, resfințită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Ortodoxă din Chinteni, resfințită de ÎPS Părinte Andrei

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 17 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea...