Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Nireș

de | oct. 17, 2020 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Nireș, Protopopiatul Dej, prilej cu care a binecuvântat casa parohială din localitate.

De la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei la noua casă parohială, construită și utilată în perioada 2012-2020.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, preotul paroh Alexandru-Florin Farcaș, precum și alți preoți invitați.

La final, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța casei parohiale și a locuirii preotului în cadrul comunității.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie în cei zece ani de pastorație, ierarhul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Alexandru Farcaș, iar doamnei preotese, Alina Farcaș, i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Epitropului parohiei, Grigore Săplăcan, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, toți ostenitorii și binefăcătorii au primit diplome de aleasă cinstire.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența localnicilor, precum și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Dimineață, începând cu ora 10:00, în biserica parohială, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost oficiată Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, în frunte cu protopopul Ioan Buftea.

Din anul 2010 până în prezent, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Nireș este păstorită de preotul Alexandru-Florin Farcaș.

Mai multe fotografii AICI 

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 17 octombrie 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

25 noiembrie – Sfânta Mare Mcenică Ecaterina

25 noiembrie – Sfânta Mare Mcenică Ecaterina

Sfânta Ecaterina s-a născut pe vremea împăratului Maximian (286-305) în Alexandria Egiptului, într-o familie de neam ales, tatăl ei, Constans, fiind cârmuitor al cetăţii. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă...