Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Șoimeni și a binecuvântat noul Centru Biblic Catehetic

de | iun. 19, 2021

Sâmbătă, 19 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, prilej cu care a binecuvântat casa parohială și noul Centru Biblic Catehetic din localitate.

De la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, renovată și utilată în perioada 2018-2021. S-a binecuvântat și noul Centru Biblic Cultural-Catehetic „Sfântul Ioan Gură de Aur” și Căsuța Socială „Betania”, pentru activitățile cu copiii și tinerii parohiei și pentru desfășurarea proiectelor sociale inițiate în parohie. De asemenea, s-a sfințit și troița sculptată în stil maramureșan, ridicată de familia preotului paroh, amplasată în curtea casei parohiale.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Andrei Misaroș, precum și alți preoți invitați.

La final, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură. Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ierarhul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Andrei Misaroș, iar doamnei preotese, Andreea Misaroș, i-a oferit o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. De asemenea, toți ostenitorii și binefăcătorii au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența localnicilor, precum și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în această perioadă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Anul acesta tinerii din Parohia Șoimeni au participat la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română. „Familia – leagănul cel mai iubit”, mini-proiect desfășurat în Parohia Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel” din Vultureni, Parohia „Sf. Nicolae și Sf. Ilie” din Vancouver, Canada, și Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel. Sf. Spiridon” din Nottingham, Marea Britanie, a obținut anul acesta locul I la nivel de protopopiat și locul al III-lea la etapa eparhială.

Activitățile cu copiii în noul centru catehetic vor continua în această perioadă, urmând a se desfășura prima ediție a activităților școlii de vară, a declarat preotul paroh Andrei Misaroș.

Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Șoimeni și a binecuvântat noul Centru Biblic Catehetic

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

[AUDIO și FOTO]Provocările Ortodoxiei în Kenya

[AUDIO și FOTO]Provocările Ortodoxiei în Kenya

Credința ortodoxă a intrat în Kenya în anii 1930, iar Biserica de aici se confruntă cu câteva probleme majore, în special cu specificul cul­tu­ral african și cu sărăcia extre­mă a oamenilor. Despre istoria Ortodoxiei în această parte de lume și despre provocările la...

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

În duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Lazuri au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de...

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire,...

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

În data de 10 septembrie 2016 se împlinesc 76 de ani de la moartea martirică a părintelui protopop Aurel Munteanu, primul protopop de Huedin. Cu acest prilej marți, 13 septembrie, la Huedin se va oficia în faţa statuii protopopului martir slujba Parastasului, începând...

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece...