Mitropolitul Andrei a vorbit despre sensul speranței creștine la Conferința Internațională de la Mănăstirea Bose, Italia

de | sept. 6, 2019 | Actualitatea religioasă

În perioada 4-6 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent la Mănăstirea Bose din Italia, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române, la Conferința Internațională de Spiritualitate Ortodoxă.

Manifestarea științifică, ajunsă la a XXVII-a ediție, are ca țel aprofundarea sensului vocației umane, dar și a vocației creștine în Biserică și în lumea de astăzi, tema conferinței fiind „Chemați la viaţa în Hristos. În Biserică, în lume, în timpul prezent”.

Congresul internațional s-a desfășurat pe mai multe secțiuni, pe o serie de tematici specifice: secțiunea biblică, dedicată vocației profetice și creștine de astăzi; secțiunea teologică, dedicată darurilor poporului lui Dumnezeu și rolului femeii și secțiunea dedicată vieții în Hristos, în cadrul căreia a conferențiat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, și Înaltpreasfințitul Părinte Ilarion Alfeyev, Mitropolitul de Volokolamsk, din partea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii.

Mitropolitul Andrei a vorbit despre sensul speranței creștine la Conferința Internațională de la Mănăstirea Bose, ItaliaAstfel, joi, 5 septembrie, Părintele Mitropolit Andrei a susținut o prelegere pe tema „Sensul speranței creștine”. Totodată, ierarhul a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor prezenți la întâlnirea anuală.

„Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a prezentat o prelegere dedicată speranței creștine, nădejdii creștine pentru zilele noastre. Accentul pe care Înaltpreasfinția Sa l-a pus în această intervenție a fost asupra necesității acestei lucrări importante, acestei virtuți teologale, care vine ca și o manifestare continuă, activă, a credinței, care este punctul de plecare al vieții spirituale. Un om credincios, un om duhovnicesc, un om al Bisericii nu poate să fie altfel decât încrezător, în sensul în care Domnul Hristos este Cel care îl protejează și-l așază pe un drum în așa fel încât să-și împlinească chemarea.”, a spus arhimandritul Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, cel care îl însoțește pe ierarh.

Mănăstirea din Bose, situată în localitatea Magnano, din provincia Biella, întemeiată în anul 1965 de teologul Enzo Bianchi, a devenit de-a lungul timpului, prin preocupările sale spirituale, un centru al întâlnirii dintre teologi şi, cu precădere, un loc de dialog între ortodocşii de toate limbile. Anual, în prima săptămână din septembrie are loc aici un congres internaţional dedicat spiritualităţii ortodoxe la care participă mari personalităţi ale şcolilor teologice, ierarhi, preoţi, călugări şi maici, precum şi laici dornici să cunoască îndeaproape Ortodoxia, atât din perspectiva sa istorică, dar mai ales în viaţa ei contemporană. În anul 2017, la Congresul de la Bose, au fost prezenți doi patriarhi: Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Irina Kuptsova / Mănăstirea Bose

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în cele trei zile de Crăciun

Agenda ierarhilor în cele trei zile de Crăciun

La Praznicul Naşterii Domnului, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...