Mitropolitul Andrei al Clujului, la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale din București

de | oct. 27, 2019 | Actualitatea religioasă

„Colina Bucuriei” s-a umplut duminică de la primele ore ale dimineții pentru slujba de Sfântul Dimitrie cel Nou.

Pe lângă cei ce au venit să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul României împreună cu zeci de ierarhi, între care și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, câteva mii de pelerini au stat în continuare la rând pentru a cinsti moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, dar și ai celor doi „oaspeți” ai săi: Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș și Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.

Alături de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a slujit Mitropolitul Naum de Ruse din Bulgaria, țara de origine a Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și Episcopul Qais de Erzurum din Patriarhia Antiohiei, informează basilica.ro.

De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți autorităților locale și centrale, dar și o delegație a Mitropoliei Chișinăului.

Mitropolitul Andrei al Clujului, la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale din București

În predica rostită, Patriarhul României a îndemnat la smerenie, curaj și speranță, urmând exemplul persoanelor prezentate de textul evanghelic duminical, dar și al celor trei sfinți care au adunat mii de credincioși la București în aceste zile de pelerinaj.

Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor – Altarul de vară al Catedralei Patriarhale din București #27octombrie #SfântulDimitrie #LIVE

Publicată de Agenția de știri Basilica pe Sâmbătă, 26 octombrie 2019

La finalul slujbei a avut loc proclamarea celui mai nou sfânt român, Ierarhul basarabean Dionisie Erhan, luptător pentru idealul unității de credință și de neam a românilor, canonizat în Anul Centenar 2018.

Tomosul de canonizare a fost prezentat de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

La final, Patriarhul României a adresat mulțumiri tuturor celor care au sprijinit organizarea sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou și a pelerinajului, dar în mod special miilor de pelerini care au făcut sărbătoarea „mai frumoasă”.

„Mai ales, vă mulțumim dumneavoastră, iubiți pelerini, pentru că fără dumneavoastră nu era frumos hramul. O biserică, oricât ar fi de frumoasă, dacă nu are credincioși în ea în timpul slujbei nu-i suficient de frumoasă. Frumusețea slujbei este dată de mulțimea chipurilor luminate ale credincioșilor care se roagă și care sunt prezenți și exprimă comuniunea lor cu Sfânta Treime și cu toți sfinții lui Dumnezeu. Vă dorim tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu în familii și în activitățile dumneavoastră spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin”, a încheiat Preafericirea Sa.

La Patriarhie urmează să aibă loc, în această seară, Festivalul-Concurs de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul”, dar și slujba de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.

Foto credit: Basilica.ro

Ultimele articole

Arta artelor este să-l formezi pe om

Arta artelor este să-l formezi pe om

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru volumul: „Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarui - Episcopul tinerilor. 60 de ani de viață”,...

Mănăstirea de la Someșul Cald

Mănăstirea de la Someșul Cald

Așezământul monahal de la Someșul Cald, înființat în vara anului 2014, este singurul din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în ziua Nașterii Sfântului Proroc Ioan...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...