Mitropolitul Andrei al Clujului, la sfințirea Catedralei Episcopale din Oradea

de | sept. 20, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2020, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit noua Catedrală Episcopală din Oradea, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. La acest eveniment istoric a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Orașul de pe Crișul Repede s-a aflat în zi de sărbătoare, întrucât s-a împlinit vechiul deziderat al edificării unei catedrale eparhiale, după reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.

Slujba de sfințire a noii catedrale a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, oaspete de seamă al Episcopiei Oradiei pentru acest eveniment istoric, împreună cu 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La sărbătoarea din orașul de reședință al județului Bihor au participat numeroși cre­dincioși orădeni, pelerini din alte județe ale țării, ctitori, donatori, precum și reprezentanți ai autorităților locale și centrale.

Programul liturgic a debutat dimineață, la ora 9:00, cu Sfânta Liturghie săvârșită de Înalt­preasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu un impresionant sobor de ierarhi, printre care și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în prezența rugătoare a zeci de preoți, diaconi și credincioși.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt în care a evidențiat învățăturile principale privind asumarea crucii:

„În primul rând, lepădarea de sine înseamnă transformarea iubirii egoiste și posesive în iubire milostivă și darnică. În al doilea rând, luarea sau asumarea crucii înseamnă răstignirea propriului egoism prin înfrânarea de la păcate și prin răbdarea necazurilor, a suferințelor și a încercărilor. În al treilea rând, urmarea lui Hristos înseamnă a crede în Hristos, a se ruga în Hristos și a împlini poruncile iubirii lui Hristos, iubire față de Dumnezeu și de semeni, cu scopul de a transforma crucea în scară către Înviere și suferința în biruință, prin ajutorul care vine de la Hristos Cel răstignit și înviat”, a reliefat Preafericirea Sa.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit și un cuvânt de binecuvântare, intitulat „O mare făclie de Înviere a fost sfințită la Oradea: noua Catedrală Episcopală Ortodoxă”, a oferit distincții celor care au ajutat la construirea locașului de rugăciune şi a târnosit noua Catedrală Episcopală.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru momentele de binecuvântare din cele două zile ale vizitei canonice, care s-au încununat cu sfințirea Catedralei Episcopale.

„Acestui centenar îi dedicăm sfințirea catedralei, cum tot centenarului i-am dedicat ieri sfințirea noii biserici de la Mănăstirea Izbuc, și ea un rod ca toate celelalte mănăstiri ale reactivatei episcopii a noastre, pentru că monahismul ortodox în Transilvania și în părțile apusene a fost răstignit în timpul ocupației habsburgice. Momentele sfințitoare vin ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu pentru tot ajutorul dat și în vremuri de restriște, dar și în clipe de bucurie. În urmă cu 95 de ani a pornit la drum gândul pentru edificarea propriu-zisă a catedralei. A trebuit să treacă 70 de ani să poată fi sfințită și așezată piatra de temelie, acum 25 de ani, de cel de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre. (…) Acum, la 100 de ani, Preasfânta Treime a rânduit ca Preafericirea Voastră să veniți să sfințiți noua catedrală. Pentru aceasta exprim în numele tuturor preoților, monahilor și credincioșilor eparhiei noastre rugăciunea smerită către Bunul Dumnezeu, mulțumindu-I pentru toate și pentru că a binecuvântat să veniți, precum și recunoș­tința față de înaintașii noștri și față de toți cei care au luptat pentru ca a noastră credință străbună să dăi­nuie pe aceste meleaguri”, a spus Prea­sfințitul Părinte Sofronie.

Întâistătătorul Bisericii noastre a oferit pentru noua Catedrală Episcopală un set de sfinte vase confecționate la Atelierele Patriarhiei Române, mai multe cărți cu conținut religios apărute la editurile Patriarhiei Române, o cruce de binecuvântare, precum și tămâie naturală din Oman. La rândul său, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a dăruit Patriarhului României o candelă confec­ționată la Atelierele Patriarhiei Române. Credincioșii prezenți au primit în semn de binecuvântare din partea Preafericirii Sale iconițe.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhid. protopsalt Mihail Bucă.

Evenimentul de astăzi se înscrie în seria de manifestări aniversare la împlinirea a 340 de ani de la prima atestare documentară a Episcopiei Oradiei, 325 de ani de la menționarea ei și a ierarhului său în Diploma Împăratului austriac Leopold I și 100 de ani de la reînființarea eparhiei după Marea Unire.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2020, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 20 septembrie 2020

Text și foto: Basilica.ro și Ziarul Lumina

Ultimele articole

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit joi, 22 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Mihai Vodă și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din localitatea bistrițeană Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean, și-a prăznuit miercuri, 21 octombrie 2020, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit marți, 20 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...