Mitropolitul Andrei: „Coronavirusul a înspăimântat o lume întreagă, noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu ca sub flamura Crucii să biruim și această neputință”

de | mart. 22, 2020

În Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști (a Sfintei Cruci), 22 martie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Ciucea.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul de vară al așezământului monahal, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii. 

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Sub flamura Crucii ne luptăm cu toate relele”.

„Sunt multe necazuri în lume, sunt multe greutăți, pe lângă relele patimilor, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul Sfintei Cruci le depășim. În vremurile pe care le trăim vedem cât de încercată este omenirea de această epidemie care s-a revărsat peste ea. Coronavirusul a înspăimântat o lume întreagă, noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu ca sub flamura Crucii să biruim și această neputință, această boală, și îl rugăm pe Dumnezeu să le dea putere celor care au grijă de bolnavi, de bătrâni, să îi ajute să depășească starea aceasta în care ne aflăm. Și, bunînțeles că, fiind creștini, oamenii lui Dumnezeu, oameni ordonați, ne străduim ca și ceea ce ne învață autoritățile să punem în practică, să poată fi depășită această epidemie.”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Ierarhul și-a încheiat omilia, spunând că „lupta sub flamura crucii este grea, dar este triumfătoare”, iar cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom ieși biruitori.

„Aceasta este învățătura pe care o tragem din Sfânta Evanghelie a Duminicii a treia din Postul Mare: sub flamura Crucii ne luptăm împotriva tuturor relelor și credem că vom ieși biruitori. Sub Cruce ne strângem, cu Crucea ne închinăm, Hristos ne conduce, oricând îl urmăm!”

 

Mănăstirea de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga

Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea se află pe domeniul familiei Goga, acolo unde se găsește Muzeul Memorial „Octavian Goga”. Mănăstirea a fost ctitorită de soții Goga, dar înfiinţată propriu-zis în anul 1939, la un an după trecerea la cele veșnice a poetului Octavian Goga. Atunci, soția sa, Veturia, s-a ocupat de aducerea și așezarea pe domeniul de la Ciucea a unei vechi bisericuțe de lemn din localitatea sălăjeană Gălpâia. Mănăstirea a funcționat până în 1945, când a fost închisă de regimul comunist.

Așezământul monahal actual a fost reînființat în 1994, cu purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, și o are ca stareță pe stavrofora Inocenția Filip, iar ca duhovnic pe părintele Ioan Gânscă, un ucenic apropiat al părintelui Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Pe lângă bisericuța veche, mănăstirea mai are un paraclis interior, unde se slujește pe timp de iarnă, un atelier de croitorie și de broderie, unde maicile croiesc veșmintele preoțești, precum și un altar de vară închinat Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

Foto credit: Andreea Rotaru / Protopopiatul Huedin

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina din Cluj-Napoca

Hramul parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina din Cluj-Napoca

Credincioșii parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina din Cluj-Napoca și-au sărbătorit sâmbătă, 11 noiembrie 2017, patronul spiritual. Slujbele speciale au debutat din ajun, cu Vecernia Mare cu Litie și Privegherea, oficiate în noua biserică de zid. În ziua de prăznuire,...

Sfântul Ierarh Nectarie, sărbătorit la Dej

Sfântul Ierarh Nectarie, sărbătorit la Dej

Pentru al șaptelea an consecutiv Parohia ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie de la Dej, și-a serbat hramul. Bucuria comunității a fost întregită de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului care a...

Întâlnire cu Maica Siluana Vlad

Întâlnire cu Maica Siluana Vlad

Parohia cu hramul “Sfântul Mina” din cartierul Bună Ziua împreună cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca vă invită sâmbătă, 11 noiembrie 2017, de la ora 18:00, la Parohia Sf. Mina, unde maica Siluana va susține o conferința cu tema “Despre...

ÎPS Andrei: Să ne sfiim de îngerii noștri!

ÎPS Andrei: Să ne sfiim de îngerii noștri!

Miercuri, 8 noiembrie 2017, de sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Miahil și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Dipșa, din...