Acest ieromonah a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu. Nu l-am întâlnit de multe ori, dar a fost suficient ca să-mi dau seama de valenţele lui duhovniceşti.

Era în toamna anului 1972. Ca inginer tânăr lucram la dublarea căii ferate Teiuş – Vinţu de Jos. În ziua de 8 septembrie, Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, împreună cu un prieten ne-am dus la slujbă la Râmeţ. Eu mergeam cu gândul de a mă spovedi. Lucru pe care l-am şi făcut. Prietenul meu nu avea intenţia aceasta. Când a terminat molitva pentru spovedanie l-a chemat pe el primul. Mi-am dat seama că era văzător cu duhul.

Din păcate, în vara lui 1975, când a plecat la Domnul, n-am ştiut. Lucram atunci la dublarea căii ferate Cluj-Huedin. Dar, mai târziu, m-am recules de multe ori la mormântul lui. Maica Ierusalima Ghibu avea un adevărat cult faţă de el şi, de fapt, toate maicile. Nu ştiam eu pe atunci că voi ajunge preot şi, mai apoi, episcop chiar în eparhia unde se găsea mormântul lui.

Mai bine de douăzeci de ani, la hramul bisericii mari de la Râmeţ, când îi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după slujbă făceam parastas la mormântul său. Ne învăluia pe toţi o atmosferă de linişte şi pace greu de cuprins în cuvinte.

De fapt, legăturile duhovniceşti, pe care nu le ghicim întotdeauna, nu sunt întâmplătoare. Părintele Dometie fusese călugărit la Prislop, împreună cu viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, în 1949. Oficiantul a fost părintele Arsenie Boca. Mai apoi, părintele Dometie, după o scurtă petrecere la Cioara, a ajuns marele duhovnic de la Râmeț. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie este cel ce m-a hirotonit arhiereu, secondat fiind de Înaltpreasfinţitul Timotei al Aradului, Înaltpreasfinţitul Justinian al Maramureşului şi Preasfinţitul Ioan al Oradiei. Aşa că, în sufletul meu, rămâne o legătură tainică şi sfântă, atât cu Mitropolitul Antonie, cât şi cu părintele Dometie Manolache.

Pentru cei ce l-am preţuit şi l-am iubit, amintirea sa rămâne o icoană smerită şi plină de har. Când ne oprim în faţa crucii lui, citim cu duioşie: Arhimandrit Dometie Manolache, 1924-1975. Aici odihneşte în pace, în aşteptarea Învierii, ctitorul şi duhovnicul obştii monahale de călugărițe a Mănăstirii Râmeț, județul Alba, și părintele sufletesc al multor credincioși din împrejurimi.

Multe lucruri minunate povestesc și maicile, dar și numeroșii săi fii sufletești, pe care i-a ajutat și i-a mângâiat, iar faptele sunt vecine cu minunile Bunului Dumnezeu. Și cred că Dumnezeu îl ajuta pentru credința lui puternică, dar și pentru nevoința aspră pe care o făcea.

Prietenul său, Mitropolitul Antonie, era și el un om cu o puternică credință. Odată, când eram într-o situație limită, și oamenii nu puteau sau nu voiau să mă ajute, mi-a dat un îndemn de Pateric: aliază-te cu Dumnezeu! M-am aliat și Dumnezeu a rezolvat problema.

Maica Ierusalima povestește cum, în situații limită, la îndemnul Părintelui Dometie, se rugau și încercările erau depășite. În timpul inundațiilor din 1975, însă, a mers în sat cu câteva maici să aducă câteva pachete de cumpărături, pentru că mașinile nu circulau, și el a luat pachetele cele mai grele. Pe cale le-a povestit că a avut un vis foarte frumos. Când au ajuns la punte, Părintele Dometie s-a așezat jos lângă apă și… nu s-a mai ridicat. L-au dus maicile acasă și a fost mare tristețe. La înmormântarea sa a slujit Preasfințitul Emilian cu un sobor de peste o sută de preoți, înconjurați de peste patru mii de credincioși.

A avut credință fierbinte, dragoste față de Dumnezeu și față de oameni, smerenie multă și inimă milostivă.

Pentru obște, pentru credincioșii din Munții Apuseni, dar și pentru alte suflete răvășite din toată țara, întotdeauna a fost gata să spovedească, să sfătuiască, să ajute și să mângâie. S-a ostenit ca un bun ostaș a lui Hristos, iar acum se veselește împreună cu sfinții întru bucuria Stăpânului său.

Mănăstirea Râmeț, care-i păstrează mormântul, are un odor de mare preț. Maicile și credincioșii care ajung acolo se pot reculege la mormântul lui, prind putere și se pot gândi în spirit paulin: Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința (Evrei 13, 7).

Sursa: Revista Renașterea