Mitropolitul Andrei, în mijlocul bistrițenilor, în a doua zi a Sfintelor Paști

de | apr. 25, 2022 | Actualitatea religioasă

În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 25 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni. Este deja o tradiție ca în fiecare an, în a doua zi de Paști, ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Arhiepiscopiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria Învierii Domnului.

Cu acest prilej, la Biserica de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul paroh Alexandru Vidican (Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, preotul paroh Nicolae Feier (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), preotul paroh Vasile Beni (Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”) și preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că „pe Dumnezeu Tatăl îl vedem prin Fiul Cel înviat, iar pe Fiul Cel înviat îl vedem în Sfânta Euharistie”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala parohiei „Coroana”, dirijată de prof. Rozalia Fucă-Tomescu. La chinonic, interpretul de muzică populară Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, în semn de apreciere și recunoștință, pentru implicarea activă în viața comunității și a Bisericii, precum și cu prilejul  aniversării a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a 10 ani de rodincă activitate în calitate de președinte.

De asemenea, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, în numele bistrițenilor, pentru prezență și binecuvântare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența autorităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși bistrițeni. O parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața bisericii.

Scurt istoric

Biserica de la Coroana, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, situată în Piața Unirii, nr. 9, este cel mai vechi monument istoric din Bistriţa (secolul XIII). Sfântul lăcaș a fost edificat în jurul anilor 1270-1280, în stil gotic timpuriu, suferind de-a lungul timpului mai multe reparaţii şi transformări. Între anii 1518-1520, sub conducerea maistrului Sigismund, monumentul a fost modificat în stil gotic târziu, mai apoi suferind adăugiri în stil baroc.

Începând cu 2017, lăcașul a intrat într-un amplu proces de conservare şi renovare, atât la interior, cât și la exterior, fiind resfințit de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie 2019, cu prilejul hramului.

Biserica este cunoscută și sub numele de „Coroana” pentru că în trecut a fost în proprietatea „coroanei habsburgice”, ca biserică militară.

În cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea trei parohii: Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, avându-l ca paroh pe preotul Alexandru Vidican – protopop de Bistrița, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, avându-l ca paroh pe preotul prof. Nicolae Feier și Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, păstorită de preotul paroh Vasile Beni. De asemenea, slujește și preotul dr. Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.

Parohiile dețin o casă parohială, „Casina Română”, construită în anul 1680, declarată monument istoric, în care funcționează astăzi Protopopiatul Ortodox Bistrița.

În curtea bisericii s-a construit un monument închinat sfinților, eroilor și oamenilor de seamă ai județului Bistrița-Năsăud, monument intitulat „Panteonul Bistriței”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...