Mitropolitul Andrei la hramul Mănăstirii Căldăruşani: Într-o lume ce se secularizează este nevoie de creştini mărturisitori

de | oct. 26, 2018

Vineri, 26 octombrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Căldărușani, județul Ilfov. Numeroși credincioși au venit la acest așezământ pentru a se liniști sufletește și participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

În ziua hramului istoric al Mănăstirii Căldărușani, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica mare a mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, fiind înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina.

În cuvântul de învățătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a reliefat virtuțile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și a îndemnat pe credincioșii prezenți ca, prin modul de viețuire, să fie ucenici ai Domnului Iisus Hristos, având exemplul sfântului mucenic:„Noi ne rugăm Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și îi admirăm viața și credința lui mărturisitoare, dar nu e suficient, ci trebuie să o și urmăm. Sfântul Pavel în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7, ne spune foarte limpede: «Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința». Credința lor trebuie să o urmăm, căci ei au mărturisit pe Domnul Iisus Hristos până la moarte, însă nu știu dacă noi suntem în stare. Sfântul Apostol Pavel ne zice că trebuie să le urmăm pilda, însă nu ni se cere să murim zi de zi, dar ni se cere ca să mărturisim, prin viața noastră, că suntem ucenici ai Domnului Iisus Hristos într-o lume care se secularizează. Cu toții ne-am întrebat de ce nu a trecut referendumul pentru familia creștină; aceasta pentru că nu au fost suficienți mărturisitori pentru Hristos. Sfântul Pavel ne cere ca să le urmăm credința, dar Însuși Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetele 32-33, ne spune: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri». Îl mărturisim pe Domnul Iisus Hristos prin atitudinea noastră creștină, prin felul nostru de a vorbi, a ne comporta, prin felul de a fi al creștinilor activi, al celor care veniți la biserică. Ar trebui să fie contaminant pentru toți oamenii, ca și ei să vină la biserică, să facă fapte bune și să-și pună problema spirituală foarte serios într-o lume care se secularizează. De creștini serioși și mărturisitori avem nevoie, căci în fața împăratului Sfântul Dimitrie nu s-a lepădat, ci L-a mărturisit pe Hristos. De aceea și noi să nu ne sfiim în fața unor atitudini de multe ori antibi­se­ricești, secularizate și secularizante, care nu sunt pentru rugăciune, pentru participarea la slujbe, pentru preocupările spirituale”, a explicat Înaltpreasfinția Sa, potrivit ziarullumina.ro.

La finalul slujbei Parastasului pentru ctitorii și viețuitorii așezământului monahal, părintele arhimandrit Lavrentie Gâță, starețul Mănăstirii Căldărușani, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru delegarea ierarhilor la slujba hramului istoric, precum și ierarhilor pentru împreuna-slujire și binecuvântarea obștii și a credin­cioșilor.

 

 

În acest an s-au împlinit 380 de ani de la terminarea construirii locașului de cult de către voievodul Matei Basarab. În ctitoria voievodală se păstrează, alături de racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum și ale altor numeroși sfinți.

Mănăstirea Căldăruşani a fost ctitorită în 1638 de Matei Basarab (1632-1654).

Aşezământul monahal, păstorit pentru o vreme de Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, este una dintre marile mănăstiri cu viaţă de obşte din sudul ţării noastre.

Foto Credit: Ziarul Lumina

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA