Mitropolitul Andrei, la întâlnirea anuală a Academiei Europene pentru Științe și Arte din Salzburg

de | mart. 3, 2019 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat sâmbătă, 2 martie 2019, la Sesiunea plenară festivă a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Ierarhul este membru activ al acestei academii, din anul 2007, în cadrul secţiunii „Religiile lumii”.

Şedinţa plenară festivă a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, care se desfăşoară anual, a avut loc în Aula Magna a Universităţii din Salzburg, în prezenţa a numeroşi invitaţi și personalități europene. Părintele Mitropolit Andrei a fost însoţit de consilierul eparhial pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, și de consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, ec. dr. Sorin Câlea.

Cuvântul inaugural a fost rostit de preşedintele Academiei, prof. dr. Felix Unger, urmat de alte discursuri oficiale. Apoi a avut loc prezentarea noilor membri ai Academiei Europene, care vin din diferite zone ale Europei.

Comunicarea festivă a fost susținută de directorul Institutului „Max Planck” din Berlin, prof. dr. Emanuelle Charpentie, care a vorbit despre „CRISPR-Cas9” – o tehnologie de inginerie genomică care revoluționează științele vieții și medicina.

De asemenea, Preafericitul Părinte Anastasie Yannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, a fost numit Senator onorific al Academiei.

IPS Andrei, membru din 2007

Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg a fost fondată în 1990 de profesorul cardiolog, Felix Unger, de Arhiepiscopul Vienei, cardinalul Franz König și de filozoful, cu implicaţii în ştiinţele politice, Nikolaus Lobkowicz. Academia numără în jur de 1500 de personalităţi ale vieţii universitare, acoperind şapte secţiuni: Ştiinţe umaniste, Medicină, Artă, Ştiinţe naturale, Ştiinţe sociale, economice şi juridice, Știinţele tehnice şi ale dezvoltării, precum şi Religiile lumii. Dintre membrii academiei, 30 sunt deţinători ai Premiului Nobel.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost ales membru activ al a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, pentru secţiunea „Religiile lumii”, în anul 2007, pe când era Arhiepiscop de Alba Iulia, profesor de Spiritualitate creştină şi decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 

Ultimele articole

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară,  Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă...

12 august – Sf. Mc. Fotie și Anichit

12 august – Sf. Mc. Fotie și Anichit

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (+306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor. Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să...

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Clipe de bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Nectarie” Dej

Clipe de bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Nectarie” Dej

Sâmbătă 6 august 2022, începând cu ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost întâmpinat de o mulțime de credincioși în fața bisericii Sfântul Ierarh Nectarie din Dej. La rândul său, Înaltpreasfințitul a întâmpinat icoana Maicii Domnului ,,Pantanassa”, adusă...