Mitropolitul Andrei, la întâlnirea anuală a Academiei Europene pentru Științe și Arte din Salzburg

de | mart. 3, 2019 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat sâmbătă, 2 martie 2019, la Sesiunea plenară festivă a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Ierarhul este membru activ al acestei academii, din anul 2007, în cadrul secţiunii „Religiile lumii”.

Şedinţa plenară festivă a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, care se desfăşoară anual, a avut loc în Aula Magna a Universităţii din Salzburg, în prezenţa a numeroşi invitaţi și personalități europene. Părintele Mitropolit Andrei a fost însoţit de consilierul eparhial pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, și de consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, ec. dr. Sorin Câlea.

Cuvântul inaugural a fost rostit de preşedintele Academiei, prof. dr. Felix Unger, urmat de alte discursuri oficiale. Apoi a avut loc prezentarea noilor membri ai Academiei Europene, care vin din diferite zone ale Europei.

Comunicarea festivă a fost susținută de directorul Institutului „Max Planck” din Berlin, prof. dr. Emanuelle Charpentie, care a vorbit despre „CRISPR-Cas9” – o tehnologie de inginerie genomică care revoluționează științele vieții și medicina.

De asemenea, Preafericitul Părinte Anastasie Yannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, a fost numit Senator onorific al Academiei.

IPS Andrei, membru din 2007

Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg a fost fondată în 1990 de profesorul cardiolog, Felix Unger, de Arhiepiscopul Vienei, cardinalul Franz König și de filozoful, cu implicaţii în ştiinţele politice, Nikolaus Lobkowicz. Academia numără în jur de 1500 de personalităţi ale vieţii universitare, acoperind şapte secţiuni: Ştiinţe umaniste, Medicină, Artă, Ştiinţe naturale, Ştiinţe sociale, economice şi juridice, Știinţele tehnice şi ale dezvoltării, precum şi Religiile lumii. Dintre membrii academiei, 30 sunt deţinători ai Premiului Nobel.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost ales membru activ al a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, pentru secţiunea „Religiile lumii”, în anul 2007, pe când era Arhiepiscop de Alba Iulia, profesor de Spiritualitate creştină şi decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 

Ultimele articole

Puterea credinței

Puterea credinței

Ca virtute teologică, credința este definită prin puterea sufletească a omului de a înțelege adevărurile de credință care depășesc capacitatea sa rațională. Credința creștină este o condiție esențială pentru mântuire. Ea reprezintă mijlocul de conlucrare cu harul...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...