Mitropolitul Andrei, la întâlnirea anuală a Academiei Europene pentru Științe și Arte din Salzburg

de | mart. 3, 2019 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat sâmbătă, 2 martie 2019, la Sesiunea plenară festivă a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Ierarhul este membru activ al acestei academii, din anul 2007, în cadrul secţiunii „Religiile lumii”.

Şedinţa plenară festivă a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, care se desfăşoară anual, a avut loc în Aula Magna a Universităţii din Salzburg, în prezenţa a numeroşi invitaţi și personalități europene. Părintele Mitropolit Andrei a fost însoţit de consilierul eparhial pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, și de consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, ec. dr. Sorin Câlea.

Cuvântul inaugural a fost rostit de preşedintele Academiei, prof. dr. Felix Unger, urmat de alte discursuri oficiale. Apoi a avut loc prezentarea noilor membri ai Academiei Europene, care vin din diferite zone ale Europei.

Comunicarea festivă a fost susținută de directorul Institutului „Max Planck” din Berlin, prof. dr. Emanuelle Charpentie, care a vorbit despre „CRISPR-Cas9” – o tehnologie de inginerie genomică care revoluționează științele vieții și medicina.

De asemenea, Preafericitul Părinte Anastasie Yannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, a fost numit Senator onorific al Academiei.

IPS Andrei, membru din 2007

Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg a fost fondată în 1990 de profesorul cardiolog, Felix Unger, de Arhiepiscopul Vienei, cardinalul Franz König și de filozoful, cu implicaţii în ştiinţele politice, Nikolaus Lobkowicz. Academia numără în jur de 1500 de personalităţi ale vieţii universitare, acoperind şapte secţiuni: Ştiinţe umaniste, Medicină, Artă, Ştiinţe naturale, Ştiinţe sociale, economice şi juridice, Știinţele tehnice şi ale dezvoltării, precum şi Religiile lumii. Dintre membrii academiei, 30 sunt deţinători ai Premiului Nobel.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost ales membru activ al a Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, pentru secţiunea „Religiile lumii”, în anul 2007, pe când era Arhiepiscop de Alba Iulia, profesor de Spiritualitate creştină şi decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 

Ultimele articole

Darurile Duhului Sfânt asupra trimișilor lui Dumnezeu

Darurile Duhului Sfânt asupra trimișilor lui Dumnezeu

Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Acela pe care-l trimite Hristos, o, ce fiinţă trebuie să fie acela şi ce lumină trebuie să-l învăluie,...

Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

Scrutând profunzimile, unii comentatori au cumpănit cvasi-liric universalitatea Revelaţiei, atribuindu-le iudeilor darul peșterii din Betleem pentru Fiul lui Dumnezeu, iar elinilor darul „peșterii lui Platon”[i] pentru Duhul lui Dumnezeu. E aici o cursă asemănătoare...

26 iunie – Ziua Drapelului Naţional

26 iunie – Ziua Drapelului Naţional

Din anul 1998, românii sărbătoresc în fiecare an, în data de 26 iunie, Ziua Drapelului. Aşa cum prevede Constituţia României, drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că...

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după...

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...