Mitropolitul Andrei la Răscruci: „Casa este locul în care noi continuăm liturghia”

de | sept. 2, 2020

Marți, 1 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat casa parohială din Parohia Ortodoxă Răscruci, Protopopiatul Cluj 1.

Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat la ora 18:00, în fața casei parohiale de un sobor de preoți, împreună cu Protopopul locului, părintele Dan Hognogi. În continuare, Ierarhul a oficiat Slujba Aghiasmei în curtea casei, pe care a binecuvântat-o. Alături de Părintele Mitropolit Andrei a slujit Consilierul pe probleme de misiune și protocol, Arhid. Claudiu Grama, Protopopul de Cluj 1, părintele Dan Hognogi și gazda evenimentului, preotul Dan Balog.

De asemenea, la acest moment istoric pentru parohia Răscruci, au participat și alți invitați, clerici și mireni, dar și oficialități locale, respectându-se totodată prevederile în vigoare cu privire la situația epidemiologică.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, subliniind legătura dintre casa parohială și biserica satului:

„Efort cere și construirea unei case parohiale sau restaurarea ei. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur zice, referitor la casă, că ea este biserica cea mică. În biserică facem Sfânta Liturghie, oficiem Sfintele Taine, dar și în casa parohială sau în casele noastre ne rugăm lui Dumnezeu. Este o mică biserică, zice Sfântul Ioan.”

În continuare, părintele Protopop Dan Hognogi a evidențiat faptul că, în toată istoria ei seculară, casa parohială din Răscruci, primește pentru prima dată binecuvântare arhierească. De asemenea, la acest moment festiv, toți cei implicați în lucrările de reamenajare efectuate în ultimele luni, au fost distinși de Părintele Mitropolit Andrei cu „diplome de aleasă cinstire”, iar preotul paroh Dan Balog a fost hirotesit Sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru.

În calitate de gazdă, Părintele Dan Balog a rostit cuvântul final, adresând mulțumiri Chiriarhului pentru prezență, slujire, dar mai ales pentru permanenta purtare de grijă. De asemenea, nu au fost uitați creștinii care i-au fost aproape în demararea acestui proiect mai amplu, în cadrul căruia lucrările vor continua.

Casa parohială din Răscruci a fost cumpărată de comunitatea parohială înaintea anilor 1900, iar ultimele renovări au fost efectuate în anul 1980. Ultimele nouă luni fost marcate de lucrări susținute de renovare, dotare și înfrumusețare a casei parohiale, mai ales în contextul socio-economic actual. Lucrările au fost efectuate sub supravegherea parohului, prin contribuția comunității parohiale și a Consiliului local Bonțida.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eroii neamului românesc, cintiți la Cluj de Ziua Europei

Eroii neamului românesc, cintiți la Cluj de Ziua Europei

Luni, 9 mai 2016, a fost sărbătorită la Cluj, dar și la Bistrița Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Manifestările organizate cu acest prilej au debutat în Piaţa Avram...

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 8 mai 2016, slujba de târnosire a noii biserici din oraşul Ulmeni, al doilea oraş ca mărime din Protopopiatul Chioarului. Din soborul de 26 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. dr. Vasile Augustin, vicar...

40 de ani de la sfințirea Bisericii din Oarța de Sus

40 de ani de la sfințirea Bisericii din Oarța de Sus

În Duminica a doua după Paști, numită și Duminica Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș. Cu prilejul sărbătoririi hramului locașului de...

Zi de sărbătoare la biserica Sfântul Apostol Toma din Zalău

Zi de sărbătoare la biserica Sfântul Apostol Toma din Zalău

Se împlinescastăzi 7 ani, de când în duminica Tomii a anului 2009, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în Municipiul Zalău. Locașul de cult ce avea să fie ridicat pe strada Crasnei a fost pus de la început sub ocrotirea...