Mitropolitul Andrei, misionarul pastoralist al vremurilor noastre

de Eseu

„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte V-am poruncit vouă…!” (Matei 28; 19-20)

Acesta este îndemnul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a dat ucenicilor Săi înainte de înălţarea Sa la cer. Acesta este îndemnul pe care Domnul Hristos, prin Apostolii Săi şi urmaşii acestora, îl dă fiecărui slujitor al Bisericii Sale, atunci când, prin punerea mâinilor ierarhului hirotonisitor, primeşte harul preoţiei şi este trimis la această misiune de a propovădui Evanghelia şi de a sluji credincioşilor încredinţaţi spre păstorire.
Se împlinesc, iată, de sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 2021, zece ani de când, prin pronia lui Dumnezeu, Arhiepiscopul (pe atunci) Andrei al Alba Iuliei a fost chemat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la înalta slujire de întâistătător al Mitropoliei Clujului. Au fost zece ani care s-au scurs ca o clipă, nu doar pentru faptul că aşa e curgerea naturală a vremii, ci, mai ales, deoarece acest răstimp l-a folosit bine pentru lucrul în Ogorul Domnului, în fiecare zi fiind în mijlocul credincioşilor şi în fiecare clipă gândind la ce se mai poate face pentru o mai întărită misiune.

Întronizarea ÎPS Părinte Andrei ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului

Întronizarea ÎPS Părinte Andrei ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului

Că Părintele Mitropolit Andrei a fost un misionar prin excelenţă stau mărturie vremurile (deja) de mult trecute, când era simplu student la Politehnică la Bucureşti, muncitor pe şantierele de reorganizare a Căilor Ferate Române la Alba Iulia şi Cluj, preot la Turda sau la Alba Iulia, ajungând mai apoi Episcop şi Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Dobândind credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de Biserică încă din copilărie, nu s-a ferit de a fi un mărturisitor chiar în vremurile grele. Student la Bucureşti, în plină perioadă comunistă, participa cu regularitate la sfintele slujbe săvârşite în diferite biserici sau mănăstiri, adeseori luând cu sine pe unul sau altul dintre colegi, iniţiindu-i sau întărindu-i în credinţă. Ca şi lucrător în cadrul Căilor Ferate Române, adeseori pe organizările de şantier din diferite locuri, la ceas de seară, citea împreună cu alţi colegi Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Mântuitorului, propovăduind, fără a avea (pe atunci) o pregătire teologică, cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi, după zeci de ani, aud mărturii ale acelor vremuri. Şi nu sunt puţine.

Dacă ar fi să mă refer la perioada cât a activat ca preot, atât la Turda cât şi la Alba Iulia, stau mărturie amintirile foştilor săi enoriaşi, unii dintre ei având astăzi vârste respectabile, alţii, mulţi, mutaţi în eternitate. Pe unii am avut ocazia să îi cunosc, iar cuvintele lor, referitoare la „părintele de pe Armata Roşie”, îmi inundă până azi mintea.
Ecourile pastoraţiei sale la Turda Fabrici, acea mică parohie puternic acoperită de praful cenuşiu al cimentului, răsună până azi. Bisericuţa cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a adunat multe suflete în jurul ei, unele rămânându-i alături până în ziua de azi, chiar dacă, între timp, la iniţiativa şi cu sprijinul Înaltpreasfinţiei Sale, s-a zidit o altă biserică mai mare şi mai frumoasă. Atât acea bisericuţă care dăinuie până azi, biserică transformată în acele vremuri grele dintr-o casă, precum şi mulţimea de tineri (pe atunci) care au luat calea Bisericii devenind sacerdoţi desăvârşiţi sau profesori de teologie, stau mărturie a unei misiuni puternic asumate de către Părintele Andreicuţ.

Şi dacă cele de mai sus, într-un fel sau altul, ar putea fi contestate sau considerate subiective de unul sau altul dintre cei care citesc aceste cuvinte, aduc mărturie unele care nu pot fi tăgăduite, pentru că fosta securitate, „organ drăcesc” al stăpânirii comuniste, ne-a lăsat scris, negru pe alb, în dosarul pe care i l-au întocmit părintelui în acele vremuri grele, când încercau să se lupte împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, că Preotul Andreicuţ de pe Armata Roşie din Turda face catehizaţie atât cu cei tineri cât şi cu cei bătrâni, organizând pelerinaje pe la mănăstirile din ţară. Aceste pelerinaje erau adevărate momente de interiorizare şi rugăciune. Nu puţine au fost locurile în care, însoţindu-l în diferite deplasări, îşi amintea că în urmă cu zeci de ani, pe acest loc sau pe acel loc, la ceas de seară, a slujit Vecernia sau a cântat Paraclisul Maicii Domnului cu credincioşii care îl însoţeau. Oare ce putea fi mai frumos decât să cânţi, în mijlocul câmpului, la Seaca, judeţul Vâlcea, imnul „Lumină Lină” atunci când soarele se cobora în apa argintie a Oltului?

A fost la dispoziţia credincioşilor zi şi noapte, slujind zilnic Sfânta Liturghie şi Vecernia, propovăduind (prin predici şi cateheze) cuvântul Domnului, dând poveţe şi sfaturi de taină tuturor celor ce aveau nevoie, arătându-le calea cea strâmtă care duce la Hristos. Necazurile oamenilor erau multe, dar sufletul părintelui era pe măsură. Îi primea pe toţi, buni şi răi, credincioşi sau mai puţin credincioşi, având pentru fiecare cuvânt de întărire şi îmbărbătare.

Ca preot la Alba Iulia, a slujit timp de cinci ani în parohia Maieri II, împlinind în acelaşi timp funcţia de Vicar Administrativ, aflându-se în slujba episcopului Emilian Birdaş. Deşi administraţia de la Centrul Eparhial îi ocupa o mare parte din timp, munca în Ogorul Domnului a continuat. E adevărat, după mărturia sa, că nu mai slujea zilnic Sfânta Liturghie, ci numai de cinci ori pe săptămână, dar slujbele de seară şi catehezele cu credincioşi de toate vârstele se desfăşurau cu consecvenţă. La iniţiativa lui a fost înfiinţat minunatul cor de copii „Theotokos”, pus, după cum îi spune şi numele (foarte frumos de altfel), sub oblăduirea Maicii Domnului, pe care atât de mult a iubit-o şi o iubeşte până astăzi. Acest cor de copii şi tineri a făcut şi face, până în ziua de azi, multă misiune în ţară şi străinătate. A înţeles că cei mici de astăzi vor fi Biserica de mâine.

Anul 1990, după evenimentele providenţiale de la sfârşit de Decembrie 1989, când România şi-a recâştigat libertatea, iar poporul român demnitatea, a adus şi o schimbare în destinul Preotului Andreicuţ. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a chemat la treapta arhieriei, devenind Episcopul Alba Iuliei.
Harnicul preot, care şi-a dedicat, întru totul, 12 ani din viaţă slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor, a devenit arhiereu al lui Hristos. A înţeles din primul moment că nu a venit timpul odihnei, ci – dimpotrivă – este chemat la mai multă misiune. Terenul „de plugărit” s-a mărit de la o parohie cu câteva sute de credincioşi, la o eparhie cu câteva sute de mii de credincioşi şi câteva sute de preoţi.

Mitropolitul Andrei, misionarul pastoralist al vremurilor noastre

Nu a stat deloc pe gânduri! Multe slujbe a săvârşit şi multe ore şi-a dedicat propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu prin predici şi cateheze susţinute într-un loc sau altul. Multe parohii şi multe mănăstiri au fost înfiinţate şi multe biserici au fost construite, acestea fiind locaşuri în care generaţii de creştini şi-au aflat sau îşi vor afla alinarea. Slujirea lui nu s-a mărginit doar la săvârşirea Sfintei Liturghii duminica şi în sărbători sau la sfinţirea de biserici unde se adună multă lume. Acestea le-a considerat „atribuţii de serviciu”. A săvârşit mii de botezuri, nenumărate cununii şi foarte multe înmormântări. A fost prezent, fără a face deosebire între preoţi sau simpli credincioşi (atunci când timpul i-a permis), atât la momentele de bucurie, cât şi la cele de tristeţe, sporind bucuria şi înjumătăţind durerea. Cu cei bucuroşi a zâmbit, iar cu cei trişti a lăcrimat.

A înfiinţat şcoli teologice pentru pregătirea viitorilor preoţi şi dascăli de religie, viitorii misionari, care urmau a fi prelungirea mâinilor sale în teritoriul eparhiei.

Anticipând că presa scrisă şi cea audiovizuală, în timp, va ajunge să nu fie favorabilă Bisericii, a fondat revista „Credinţa Străbună” şi a înfiinţat postul de radio „Reîntregirea”, cu acoperire asupra întreg teritoriului eparhial, ca alternativă la posturile laice, acesta devenind în scurt timp „lider de audienţă”, făcând misiune până astăzi; prin intermediul acestuia, cuvântul lui Dumnezeu poate pătrunde chiar şi în casele unde, uneori, îi e greu preotului să ajungă.

Nu voi insista asupra a ceea ce a realizat în perioada când a fost Episcop şi mai apoi Arhiepiscop la Alba Iulia, pentru că au fost amintite în detaliu într-un volum dedicat Înaltpreasfinţiei Sale la împlinirea a 65 ani de viaţă.
Totuşi, o întâmplare o voi aminti aici. Am auzit-o de la Părintele Mitropolit Andrei. O amintesc tocmai pentru că e elocventă pentru subiectul ce ne interesează şi, deoarece nu cred că a fost scrisă undeva, socotesc că e bine să rămână mărturie a faptului că ierarhul nostru a fost un misionar prin excelenţă, neprecupeţind nici un efort pentru biserica noastră cea străbună.

Chiar dacă Revoluţia Română a adus bucurie şi libertate de manifestare pentru toţi creştinii, pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, vremurile erau mai tulburi, pentru că Biserica Greo-Catolică, prinzând curaj, a început o serie de procese de dobândire a bisericilor noastre, sperând ca, prin aceasta, să câştige credincioşi care să facă pasul înspre uniaţie. De aceea, citându-l pe Episcopul Andrei „misiunea trebuia făcută pe muchie de cuţit”. Orice nemulţumire, de orice fel, putea fi fatală. Nu se stingea bine un conflict că începea altul, nu se încheia bine un proces că începea altul, procese judecate în diferite locuri din ţară. Şi la multe a participat, pentru a le câştiga. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în mai toate, a biruit.

Întâmplarea ce o voi povesti avea loc într-una din parohiile protopopiatului Blaj. O parohie deloc mare, situată pe drumul ce leagă Blajul de Copşa Mică. Aici, dintr-un motiv oarecare, credincioşii ortodocşi erau nemulţumiţi de preotul lor, poate pe bună dreptate, şi au ameninţat că vor trece la catolici. Aflând despre aceasta, s-a deplasat la faţa locului, dar nu a intrat la casa parohială cum poate se considera că ar fi fost firesc, ci s-a dus la locuinţa primului epitrop, pentru a afla, cu obiectivitate, care era problema. Întâmplarea a făcut că acesta plecase la muncă, undeva pe câmp, pe hotarul satului. Nu a stat pe gânduri, ci aşa, în reverendă, cu engolpionul la gât şi cu toiagul în mână s-a dus să-l caute, respectând indicaţiile date de un sătean întâlnit în cale. L-a aflat muncindu-şi pământul, au purtat o discuţie amicală, dar constructivă, luând act de dorinţa tuturor credincioşilor de a avea un preot, zicea el, „mai bun”. Omul acela a fost atât de impresionat de gestul făcut de episcop încât a promis că, dacă li se va trimite un alt preot, nici un credincios nu va părăsi credinţa strămoşească. Aşa a rămas satul Glogovăţ ortodox până în ziua de astăzi.

A străbătut eparhia de la un capăt la altul de nenumărate ori. A ajuns să cunoască foarte bine familiile preoţilor săi, ştiindu-i după nume, cunoscând până şi câţi copii are fiecare, ştiindu-le nevoile şi necazurile. Ba mai mult, cunoştea şi numele şi chipurile prim-epitropilor bisericii din aproape fiecare parohie.

Anul 2011 a venit cu o nouă schimbare în viaţa arhiereului lui Hristos, Andrei. A primit cu greu chemarea de a se muta în scaunul mitropolitan de la Cluj-Napoca. Alte locuri, alte vremuri şi alte nevoi misionare. A pornit „motoarele” ca în urmă cu mai bine de douăzeci de ani şi s-a pus pe treabă.

Cu amărăciune, observând modul în care oamenii au început să se îndepărteze de Biserică, ba chiar să aibă atitudini potrivnice lui Dumnezeu, adeseori spune: „Atunci, după căderea comunismului, oamenii, tineri şi bătrâni, cădeau în genunchi mulţumindu-I lui Dumnezeu, rostind «Tatăl Nostru», cântând «Cu noi este Dumnezeu…» şi nimeni nu îndrăznea să spună ceva împotriva celor sfinte. Acum, însă, în vremurile mai dincoace, unii au început să-şi scoată «corniţele» şi să se declare împotriva Crucii, Icoanelor, orei de Religie din şcoală, împotriva integrităţii familiei şi împotriva Bisericii”.

Acestea sunt vremurile în care trăim şi în care Mitropolitul Andrei a continuat să facă misiune în Ogorul Domnului.

În cei zece ani de păstorire în cetatea Clujului şi-a respectat cu stricteţe programul slujirilor duminicale şi în sărbători. Fără multe excepţii, în prima duminică din lună a fost prezent la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană, considerând că aceasta este mama bisericilor din eparhie, slujind şi împărtăşind cuvânt de folos întotdeauna temeinic pregătit şi bazat de fiecare dată pe Sfânta Scriptură, care nu-i lipseşte niciodată. În celelalte duminici a slujit în diferite parohii, mai mici sau mai mari, după cum au fost nevoile, sfinţind biserici, binecuvântând case parohiale, sfinţind monumente ale eroilor, punând pietre de temelie pentru noi biserici. Părintele Mitropolit Andrei slujeşte şi predică cu aceeaşi râvnă şi dragoste, fie că slujeşte în Catedrala Mitropolitană, fie că slujeşte într-o parohie mare de oraş, fie că slujeşte într-un cătun de munte sau într-un sat mic de pe Câmpia Transilvană, fie că sunt mulţi credincioşi, fie că sunt mai puţini, fie că audienţa este alcătuită din oameni simpli sau intelectuali rafinaţi. Ştie, şi reuşeşte, să predice pe înţelesul fiecăruia, întotdeauna luându-şi aliat de nădejde, Sfânta Scriptură.

A fost prezent la bucuriile şi necazurile din familiile preoţilor din arhiepiscopie, şi nu numai la ale preoţilor, ci şi la ale credincioşilor. A săvârşit botezuri (care îl fac atât de fericit), cununii, înmormântări, sfeştanii fără a ţine cont de starea socială a familiilor sau de etnie. Dacă timpul i-a permis, nu a stat pe gânduri. Aşa se face că în cei zece ani a oficiat câteva sute de botezuri, câteva zeci de cununii şi multe înmormântări. La toate aceste evenimente nu a lipsit cuvântul de învăţătură, socotind că orice moment trebuie folosit pentru propovăduirea Evangheliei, bine ştiind că la astfel de momente, oarecum private din viaţa omului, audienţa este mai diversificată, la ele participând şi oameni din afara Bisericii, şi o sămânţă aruncată într-un pământ bun, chiar dacă nelucrat, poate aduce roadă.

Cu o consecvenţă uimitoare a fost prezent în Catedrala Mitropolitană în fiecare seară de duminică. La venirea sa la Cluj, a pus bazele programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi Preacurata Sa Maică”. Astfel, în fiecare duminică, cu foarte puţine excepţii şi atunci doar în caz de forţă majoră, prezent fiind în catedrală, a slujit Vecernia unită cu Paraclisul Maicii Domnului, iar la final a rostit cateheze. Catehezele au fost bine organizate şi sistematizate, având legătură una cu cealaltă. De fapt, la sfârşitul uneia este anunţată tema celei care urmează. În cadrul acestui program a susţinut diferite cicluri de cateheze în care le-a vorbit celor prezenţi pe diferite teme: Cele zece porunci, Faptele milei trupeşti, Faptele milei sufleteşti, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul etc. La jumătatea catehezei este inserată o „pauză muzicală”, în care împreună, arhiereu şi credincioşi, fără a avea pretenţii vocale mari, interpretează o cântare religioasă, aceasta având rolul de a crea o legătură între cel care vorbeşte şi cei care ascultă. Spuneam că a lipsit de la acest program doar constrâns de împrejurări, iar mărturie a acestui lucru este faptul că s-a întors de fiecare dată la timp pentru a susţine cateheza, chiar dacă de dimineaţă a slujit Sfânta Liturghie în locuri mai îndepărtate. Amintesc doar câteva: Baia Mare, Alba Iulia, Satu Mare, Oradea, Suceava, Bucureşti, Slobozia.

Tinerii şi copiii de astăzi sunt viitorul Bisericii de mâine! Ştiind acest lucru, a acordat o mare atenţie misiunii cu aceştia, fiind în mijlocul lor atât cât timpul i-a permis. În acest sens a iniţiat şi a sprijinit, implicându-se direct, construirea Centrului Misionar de Tineret „Prof. Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi şi Centrului Misionar de Tineret „Sfântul Ioan Valahul” de la Câmpeneşti”. E vorba despre două edificii care îşi vor pune amprenta asupra modelării sufletelor acestora. A fost prezent aproape săptămânal, pe perioada verii, în taberele organizate de Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei, fie la Sângeroz-Băi, fie la Mărişelu, fie la Rogojel, petrecând clipe în mijlocul copiilor şi a tinerilor, servind masa „de campanie” cu ei, rugându-se împreună cu ei, învăţându-i şi răspunzându-le cu răbdarea unui părinte (bunic) la întrebările, de multe ori incomode. În arhiva acestor tabere pot fi găsite nenumărate fotografii în care Mitropolitul Andrei este înconjurat de zeci de tineri sau copii şi în fiecare îl regăseşti zâmbind, pentru că „tinereţea e molipsitoare”.

Pentru a avea în viitor preoţi bine pregătiţi, a considerat că e nevoie de o mai bună logistică. La venirea la Cluj-Napoca, cele două instituţii de învăţământ, Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie, funcţionau împreună în aceeaşi clădire din incinta Centrului Eparhial. Deşi personalul didactic era foarte bine pregătit, logistica de care dispuneau nu era pe măsură. Astfel, ca un prim gând de implicare în buna funcţionare a acestora, a fost acela că e absolut necesar să se construiască un nou sediu pentru Facultatea de Teologie. Experienţă avea destulă, pentru că la Alba Iulia a reuşit acest lucru. Nu a trecut mult şi iată-l pe Mitropolitul Andrei punând piatra de temelie pentru noua clădire şi iarăşi, nu a trecut mult, şi iată-l pe Mitropolitul Andrei inaugurând noul sediu al facultăţii şi sfinţind capela din incinta acesteia. S-au făcut ample lucrări de renovare şi recompartimentare şi la clădirea Seminarului Teologic, astfel că, pregătirea viitorilor slujitori ai altarelor şi a viitorilor profesori de religie, prelungirea în eparhie a mâinilor părintelui mitropolit (aşa cum am mai amintit) se face în condiţii deosebite. Mai mult decât atât, pentru o mai bună eficienţă şi o mai bună implicare şi în viaţa celor mai mici credincioşi, a înfiinţat Colegiul Ortodox (considerat şcoală de elită în Cluj-Napoca) şi Gimnaziul Ortodox. În mijlocul acestora, de la cei de grădiniţă (Arhiepiscopia administrează, încă dinaintea venirii Mitropolitului Andrei, Grădiniţa „Sfântul Stelian”) până la cei ce îşi definitivează cursurile de master sau chiar de doctorat, ierarhul clujean este prezent adeseori.

În aceeaşi ordine de idei, misiunea cu cei tineri, de data aceasta cu cei pe care îi considerăm adeseori în afara Bisericii, se poate înscrie şi programul iniţiat în urmă cu mulţi ani prin care lunar, mitropolitul nostru este prezent timp de o oră într-una din şcolile din Cluj-Napoca. Sunt întâlniri de suflet în care distanţa dintre mitropolit şi elevul de liceu dispare, lăsând loc unei prietenii frumoase, din care ambele părţi au de câştigat. Discursul este unul adecvat, potrivit tinerilor laici, iar întrebările adresate din partea lor sunt dintre cele mai variate. Este modul cel mai propice de a face misiune cu ei: mergând tu către ei şi nu aşteptând doar să vină ei către tine. Şi Mitropolitul Andrei o face fără nici o reţinere. Coboară adeseori din scaunul de mitropolit, aşezându-se într-o bancă şcolară, făcându-se „una” cu cei mai mici.

Fiind un om realist şi pragmatic, a anticipat mereu dezvoltarea oraşului Cluj-Napoca, înfiinţând noi parohii şi iniţiind construirea de noi biserici, pentru a putea răspunde nevoilor spirituale ale creştinilor din zonă. Şi aceasta nu numai în Cluj-Napoca, ci şi în Bistriţa, ba chiar şi în celelalte oraşe ale eparhiei. Preoţii care au ocupat posturile nou înfiinţate au fost nevoiţi să treacă printr-un concurs riguros, fiind evaluaţi de către o comisie organizată ad-hoc de către Părintele Mitropolit, pentru a nu exista suspiciuni de fraudă. Iar după ce au fost declaraţi admişi au fost trimişi să identifice locuri şi să se apuce de construcţia bisericilor. În sprijinul acestora, ştiind greutăţile unui început, s-a implicat mai mult, slujind în spaţiile improvizate, ştiind că astfel preotul capătă o autoritate mai mare în faţa credincioşilor săi.

O atenţie aparte a acordat şi misiunii făcute printre autorităţile civile şi militare din cele două judeţe, Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Astfel, a fost prezent la multe dintre manifestările organizate de cele două Prefecturi, de cele două Consilii Judeţene, de multele Primării, săvârşind slujbe (fără a exagera cu durata) şi rostind cuvântări potrivite, menite să întărească legătura dintre Biserică şi autorităţi, de ce nu, dintre Biserică şi stat. A participat la nenumărate manifestări organizate de autorităţile militare (armată, jandarmerie, pompieri, poliţie), arătându-şi respectul pentru slujba pe care toţi aceştia o depun în serviciul cetăţenilor, care, de cele mai multe ori, sunt credincioşi ai Bisericii noastre, îmbărbătându-i şi asigurându-i că Dumnezeu le stă aproape.
Acesta este Mitropolitul Andrei, un om dedicat întru totul misiunii!

*****

Acesta este Mitropolitul Andrei, misionarul pastoralist al vremurilor noastre, aşa cum l-am cunoscut eu şi aşa cum l-am perceput eu. Acesta este Mitropolitul Andrei, misionarul lui Hristos, cu Crucea în frunte, cu icoana Maicii Domnului pe piept şi cu Sfânta Scriptură în mână. Sprijinindu-se în toiagul de arhiereu, a străbătut eparhiile pe care le-a păstorit în lung şi în lat, făcându-se „tuturor toate”, cu timp şi fără timp.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Cuvintele lui Isus Fiul lui Sirah vin dintr-o lume în care sănătatea, boala, viața și moartea, pacientul și medicul, omul și natura sunt vă zuțe într-o strânsă legătură: „Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine,/ căci, și pe el, Domnul L-a făcut./...