Mitropolitul Andrei: „Nu poate fi o suferință mai mare decât a-ți pierde credința!”

de | apr. 26, 2020

Obștea monahală de la Salva a primit astăzi binecuvântare și încurajare arhierească. În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce o are în prim plan pe Maica Domnului, Mănăstirea de la Salva își serbează hramul.

Anul acesta, la câteva zile distanță, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii. Din sobor au făcut parte consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, părintele Mihail Nagy, duhovnicul mănăstirii și părintele Natanael Zamfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, după citirea pericopei evanghelice de la Ioan, Părintele Mitropolit Andrei a adresat obștii monahale un cuvânt de învățătură cu privire la starea disperată a omului care-l pierde pe Hristos:

„Săptămâna Luminată, pentru cei zece a fost plină de bucurie. Îl văzuseră pe Domnul Hristos înviat din morți și aveau certitudinea că și ei odată vor învia din morți. Pentru Toma însă, Săptămâna Luminată a fost plină de amărăciune. El îl iubise mult pe Hristos și faptul că suferise pătimirile cele groaznice și l-a văzut înmormântat l-a terminat sufletește. Și iată că, după o săptămână de coșmar, Domnul apare iar între ucenicii Lui și îi spune lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (Ioan 20, 27-28) A depășit starea disperată a omului care-l pierde pe Hristos.”

Mănăstirea de la Salva a fost ctitorită în 1994 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul „Nașterea Sfântului  Ioan Botezătorul”. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, în anul 1994, s-a început ridicarea altei biserici cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, sfinţită în 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Mănăstirea are aşadar trei hramuri: „Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în vinerea de după Paşti, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, precum şi „Sfinţii Martiri Năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea Luminilor în Capitală

Procesiunea Luminilor în Capitală

Mii de tineri au participat vineri, 2 septembrie 2016, la Procesiunea Luminilor. După conferinţa duhovnicească Iisus Hristos – Bucuria Vieții, care a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti, tinerii participanţi la #ITO2016 au pornit în procesiune spre Dealul...

Festivitatea de deschidere #ITO2016

Festivitatea de deschidere #ITO2016

În seara zilei de 1 septembrie 2016, în Bucureşti a avut loc festivitatea de deschidere a Întâlnirii tinerilor ortodocşi din toată lumea. În deschiderea evenimentului, în prezenţa Patriarhului Daniel, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al...

Tinerii ortodocși din Arhiepiscopia Clujului, la ITO 2016

Tinerii ortodocși din Arhiepiscopia Clujului, la ITO 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, aproximativ 100 de tineri ortodocși, reprezentând cele două județe ale Arhiepiscopiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, participă zilele acestea la Întâlnirea Tinerilor...