Mitropolitul Andrei: „Nu poate fi o suferință mai mare decât a-ți pierde credința!”

de | apr. 26, 2020

Obștea monahală de la Salva a primit astăzi binecuvântare și încurajare arhierească. În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce o are în prim plan pe Maica Domnului, Mănăstirea de la Salva își serbează hramul.

Anul acesta, la câteva zile distanță, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii. Din sobor au făcut parte consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, părintele Mihail Nagy, duhovnicul mănăstirii și părintele Natanael Zamfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, după citirea pericopei evanghelice de la Ioan, Părintele Mitropolit Andrei a adresat obștii monahale un cuvânt de învățătură cu privire la starea disperată a omului care-l pierde pe Hristos:

„Săptămâna Luminată, pentru cei zece a fost plină de bucurie. Îl văzuseră pe Domnul Hristos înviat din morți și aveau certitudinea că și ei odată vor învia din morți. Pentru Toma însă, Săptămâna Luminată a fost plină de amărăciune. El îl iubise mult pe Hristos și faptul că suferise pătimirile cele groaznice și l-a văzut înmormântat l-a terminat sufletește. Și iată că, după o săptămână de coșmar, Domnul apare iar între ucenicii Lui și îi spune lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (Ioan 20, 27-28) A depășit starea disperată a omului care-l pierde pe Hristos.”

Mănăstirea de la Salva a fost ctitorită în 1994 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul „Nașterea Sfântului  Ioan Botezătorul”. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, în anul 1994, s-a început ridicarea altei biserici cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, sfinţită în 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Mănăstirea are aşadar trei hramuri: „Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în vinerea de după Paşti, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, precum şi „Sfinţii Martiri Năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...